Barurile, restaurantele si discotecile au intrat, din 5 ianuarie, in vizorul echipelor de la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Bacau. Acestea vor verifica, doua saptamini, modul in care detinatorii localurilor s-au conformat noilor reglementari privind prevenirea si combaterea efectului consumului de tutun.
Astfel, de la intii ianuarie 2009, in spatiile publice inchise se poate fuma doar in camere exclusiv dedicate acestui scop, corespunzator ventilate. In plus, nefumatorii nu trebuie sa fie afectati in nici un fel de fumul consumatorilor de tutun, impunindu-se o izolare temeinica a celor doua spatii, pentru fumatori si nefumatori. Potrivit noului act normativ, spatiul in care se permite fumatul nu poate fi mai mare, ca suprafata, decit cel destinat nefumatorilor. Pe de alta parte, detinatorii de localuri cu o suprafata de cel mult 100 mp pot opta sa functioneze ori ca unitati in care se fumeaza, ori ca unitati in care nu se fumeaza, lucru ce va trebui adus la cunostinta publicului prin panouri afisate la intrare. „Daca in vechea legislatie nu era clar specificata delimitarea spatiilor, acum, precizarile sint mult mai clare. In cazul in care operatorii nu se conformeaza, vor fi sanctionati cu amenzi intre 2.500 si 5.000 lei”, a declarat Mirel Miclaus, inspector sef OJPC Bacau.
Lasă un răspuns