Dupa aproape 80 de ani de pupat papucul tarilor rusi, Romania incepe a se trezi si a-si cauta demnitatea pierduta. Nu intreaga (ca nu poate), ci pe bucati. Peste citeva zile avem proces la Haga cu Ucraina. Nu cerem nordul Bucovinei si sudul Basarabiei, cum ar fi firesc, ci doar o suprafata de 12.000 kmp din Marea Neagra, unde s-au descoperit mari rezerve de gaze naturale, a caror scumpire periodica o resimtim de la mic la mare. E vorba de o rezerva care ne-ar acoperi necesarul timp de 20 de ani. Curtea de Justitie de la Haga a fixat pentru noi zilele de 2, 3, 4 si 5 septembrie pentru pledoariile de reclamant, iar pentru Ucraina zilele de 9, 10, 11 si 12 septembrie pentru pledoariile in aparare, urmind ca in termen de 3 – 6 luni sa avem pronuntarea. Atit dl. Basescu cit si dl. Iuscenko au precizat ca vor respecta hotaririle Curtii, oricare ar fi ele. De cistigat procesul, l-am fi cistigat sigur daca s-ar fi pus in discutie raptul rusesc de dupa Tratatul Ribentrop – Molotov, dar nimeni nu indrazneste sa spuna adevarul, care nu se confunda intotdeauna cu dreptatea. Care speram sa ne-o dea altii, atita vreme cit noi sintem in imposibilitatea de a ne-o impune. Cu conditia ca noi sa nu interpretam procesul ca ceva de ordinul agitatiei exterioare sau a gesticulatiei publice, cum se deduce din atitudinea presedintelui roman si din conservatorismul opac al celui ucrainean.
Procesul cade intr-un moment greu atit pentru Ucraina, cit si pentru Romania. Rusia nu renunta usor la teritoriile pe care le-a controlat, uzitind chiar razboiul nemilos, ca in cazul Osetiei de Sud, Abhaziei si Ceceniei. Insasi Ucraina traieste sub amenintarea razboiului in Crimeea, cedata rusilor de Hrusciov si intesata de puternica flota a Marii Negre, despre a carei evacuare Medvedev si Putin nici nu vor sa auda. Iata ca, nefiresc, invocatul motiv al patriotismului rusesc sau ucrainean poate capata o dimensiune tragica, ori poate imbraca vesmintul paradoxal al disperarii. Si o situatie, si cealalta ne poate implica si pe noi, in conditiile cind NATO si tarile UE dau dovada de o discutabila pasivitate fata de un focar ce nu arata ca o roza coregrafie politica. Tare ma tem ca „jocurile mari”, calculele „geoplitice” se pot hotari pe deasupra capetelor noastre. Cred mai mult ca oricind ca se impune cu strictete renuntarea la retorica triumfalista si abordarea drepturilor noastre convingator si temeinic argumentate. Ne e necesara o atitudine barbateasca pentru a revendica ceea ce ne-a apartinut de veacuri, chit ca am cedat si in 1997 Insula Serpilor, care ne intregea, oarecum drepturile nostre maritime. In fond ducem o batalie pentru gazul metan, in lipsa caruia Rusia practica un neobosit santaj energetic si financiar. A fi exploatati de un puternic imperiu, inca valid, sau a fi adusi la sapa de lemn prin raptul unor resurse care ne apartin, diferenta pare neglijabila.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns