– începând de sâmbătă, 23 noiembrie, un centru social-medical s-a adăugat Așezământului Social-Filantropic „Ștefan cel Mare și Sfânt” de la Hârja – acesta a fost sfințit de IPS Arhiepiscop Ioan al Covasnei și Harghitei, și PS Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul, – alte câteva zeci de bătrâni vor primi ajutor și asistență medical-spirituală într-un spațiu ce aparține Eparhiei Romanului și Bacăului
Unul dintre cele mai moderne centre social-medicale pentru persoanele vârstnice a fost inaugurat la Hârja, sâmbătă, 23 noiembrie, de către ÎPS Arhiepiscop Ioan al Covasnei și Harghitei, și PS Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți, în prezența reprezentanților autorităților centrale, județene și locale, deputați și senatori din zonă, precum și a numeroși credincioși de pe Valea Oituzului. Situat în incinta Așezământului Social-filantropic ”Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, noul centru social – medical are o capacitate 60 locuri, distribute pe trei nivele în 47 de spații de cazare și cabinete, fiind dotat cu aparatură de ultimă generație. Noua investiție se adaugă ansamblului de la Hârja care susține acum, cu acest nou complex, un număr de 120 de bătrâni, în condițiile unor standarde conforme cu toate normele în vigoare. La acest eveniment, a fost prezent și un delegat din partea Prefericitului Părinte Patriarh Daniel, pr. Dorel Moțoc, consilier patriarhal și secretar general al Consiliului Director al Federației ”Filantropia”. Acesta a transmis cuvântul din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române ”pentru strădania și râvna preotului Ilarion Mâță”, căruia i-a înmânat Ordinul ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”. La rândul său, după slujba de sfințire și binecuvântare oficiată de cei doi ierarhi, preotul Ilarion, directorul Așezământului de la Hârja, a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit în acest demers, făcând și o scurtă istorie a acestui centru social-medical. ”Lucrările au debutat cu sprijinul direct al PS Părinte Ioachim Băcăuanul, care a pus piatra de temelie în luna octombrie a anului 2010. Apoi, cu sprijinul unor donatori și sponsori, mulți ucenici ai Preasfinției Sale, credincioșii ortodocși din New York, s-a continuat această lucrare. S-a adăugat și sprijinul financiar al primăriei din Oituz, și în ultimele luni al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice”, a explicat preotul Mâță. La rândul său, Ion Osolos, primarul Oituzului, a făcut o scurtă istorie a începuturilor acestui așezământ. ” În 24 aprilie 2004, locuitorii acestei comune l-au întâmpinat pe PS Ioachim, care a sfințit locul noului așezământ și bustul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Apoi, s-a intensificat activitatea în sprijinul celor aflați în dificultate sub coordonarea preotului paroh Ilarion Mâță. Iar astăzi se inaugurează centrul social-medical. În numele locuitorilor Oituz, le mulțumim celor care într-o formă sau alta s-au implicat în realizarea acestui așezământ”, a menționat primarul localității. Impresionat de cele văzute și trăite la inagurarea Centrului Social-medical, într-o zonă încărcată de tradiție și valori ortodoxe, ÎPS Arhiepiscop Ioan a reamintit celor prezenți că ”o carte de istorie în care nu apare numele Oituz nu este o carte completă. Pe această vale s-au scris pagini cu sângele feciorilor neamului românesc. Noi apărăm spiritul european, cu mâna pe cruce, având o conștiință creștină”, a zis ÎPS Sa, care a îndemnat factorii de decizie să susțină bătrânii acestei națiuni, precizând faptul că ”bătrânețea nu este sfârșitul, ci zorii veșniciei omului creat după chipul lui Dumnezeu”. În cuvântul său, PS Episcop Ioachim Băcăuanul, „părintele Așezământului de la Hârja”, a rememorat câteva file din trecutul acestui spațiu de ocrotire a persoanelor vârstnice, devenit o emblemă a Eparhiei Romanului și Bacăului, și un simbol al Ortodoxiei pe Valea Oituzului. De asemenea, i-a îndemnat ca ”într-o societate amnezică să facă anamneză”, precizând faptul că pe Valea Oituzului ,cea mai accesibilă trecătoare din Carpați către Ardeal, către Europa” se vor face, începând cu anul 2014, pomenirea tuturor eroilor căzuți pe aceste meleaguri, în primul război mondial și nu numai”, a mai adăugat ierarhul. La sfârșit, toți cei implicați în realizarea acestui proiect au fost felicitați primind distincții de vrednicie.Tot în aceeași zi a fost inaugurată Ferma de animale a Asociației de la Hârja, ce deservește întreg complexul social – medical pentru vârstnici, bătrânii de la domiciliu și copiii din centrul de zi, ce provin din familii defavorizate.
Reamintim faptul că acest Centrul social-medical pentru îngrijire a persoanelor vârstnice asigură următoarele servicii: promovarea de relatii sociale, reintegrarea comunitara si familială, consiliere psihologica în vederea integrării sociale, servicii de îngrijire socio-medicale de natura socială, găzduire pe perioada nedeterminata, servicii de asigurare a hranei si a suplimentelor nutritive, servicii medicale de urgență, servicii medicale de recuperare și reabilitare: kinetoterapie și fizioterapie, servicii medicale şi de îngrijire paleativă, consiliere spirituală.
enorias a zis
La acest eveniment important, cred ca dintr-o eroare Arhiescopia Romanului si Bacaului, NU a acordat ,, distinctie de vrednicie ” si peotului Petrica Leascu, vrednic de inaugurarea in data de 24 aprilie 2004, a Asezamintului social-filantropic Hirja! Din aceasta se observa clar ca si in lumea voastra-clericala este putina g…….e!