Din ianuarie 2011, Biblioteca Judeteana „Costache Sturdza” din Bacau si filialele sale nu mai percep publicului taxa de inscriere si nici taxa pentru servicii de internet. Utilizatorii bibliotecii publice din Bacau plateau pina acum 10 lei pentru un permis valabil cinci ani, pret injumatatit pentru elevi, studenti si pensionari. Accesul la internet costa 1 leu pe ora. „Am intrat si cu Filiala Bicaz in Programul Biblionet, prin care am primit calculatoare dar conditia era sa nu obtinem venituri din utilizarea lor, asa ca am scos taxa de internet. Am scos si taxa de inscriere pentru ca prezenta ei este mai plauzibila la bibliotecile specializate decit la o biblioteca publica. Nu erau taxe mari dar efectul eliminarii lor a fost marirea numarului de inscrisi”, a declarat Gabriela Muraru, directoare a Bibliotecii Judetene „Costache Sturdza” din Bacau. Singurele taxe pe care le mai percepe publicului institutia de cultura sint acelea pentru fotocopierea anumitor documente care nu sint destinate imprumutului. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns