– în 2012 Serviciul de Ambulanță Județean Bacău a intervenit la un număr de 60.038 de situații care au necesitat acordarea asistenței medicale de urgență sau transport medical
Ștefan POPA
La Palatul Administrativ a avut loc o videoconferință națională în care s-a făcut un bilanț al activităților Comitetului Național pentru Situații de Urgență și a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pe anul 2012, ședință la care au luat parte prefecții, subprefecții și membrii Comitetelor județene pentru situații de urgență.
În ansamblu reorganizarea structurală a SMURD s-a dovedit mult mai eficientă, ajungându-se de la o intervenție la trei minute în 2011 la o întervenție la două minute, media anului 2012. Anul trecut au fost achiziționate în județul nostru, cu fonduri europene, 11 autospeciale pentru intervenții in situații de urgență și o autospecială pirotehnică. Serviciul de Ambulanță Județean Bacău a intervenit la un număr de 60.038 de situații care au necesitat acordarea asistenței medicale de urgență sau transport medical.
Guvernul a alocat pentru 2012 din Fondul de Intervenție 2,2 milioane de lei pentru acțiunile de deblocare a căilor de acces afectate de ninsorile abundente, de pe teritoriul a 44 de unități administrativ teritoriale. De asemenea Inspectoratul Școlar Județean Bacău a organizat și desfășurat în colaborare cu ISU Bacău, concursurile școlare cu tematică de apărare împortiva incendiilor și protecție civilă, iar în perioada producerii fenomenelor hidrometeorologice periculoase au fost monitorizate permanent unitățile școlare în vederea asigurării accesului în siguranță a elevilor și cadrelor didactice pentru derularea activității școlare și extrașcolare.
În anul 2013, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău va monitoriza permanent zonele cu riscuri generatoare de situații de urgență de pe raza județului Bacău, cu accent pe stabilirea măsurilor de diminuare a acestora precum și pe analiza stadiului de îndeplinire a măsurilor stabilite pentru instituțiile cu atribuții, cât și pentru autoritățile locale, pentru asigurarea unui management adecvat al situațiilor de urgență, cu accent pe activitatea de prevenire și educare a cetățenilor.
Lasă un răspuns