Tatal meu a fost profesor si mi-a spus ca a ales aceasta meserie deoarece pe cind era copil, in sat la ei cei mai respectati oameni erau preotul si invatatorul. Doar ca a venit comunismul si taica-meu s-a vazut profesor in cu totul alte conditii decit cele la care aspirase. Nu-mi inchipuiam, inainte de 89, ca statutul profesorului s-ar putea inrautati si mai mult. Dar chiar asta se intimpla de la Revolutie incoace. Si Ministerul Invatamintului, departe de a reusi sa stopeze acest fenomen, le ajuta proliferarea. Asa-zisa reforma in invatamint nu a dus, de fapt, la nimic bun. Singurul lucru ce s-a obtinut a fost o aprobare formala a obstii romanesti, care vazind caznele reformei, a spus pina la urma: gata, s-a facut! Ca nu ceea ce s-a facut inseamna cu adevarat o reforma, e limpede pentru toata lumea. Nu manualele alternative fac invatamintul mai democratic si pe elevi mai silitori. Nici teroarea raspindita asupra profesorilor, in primul rind de insusi sistemul de invatamint, ce ii streseaza si ii umileste cu asa zise examinari periodice care de fapt nu au un sens profesional, ci mai degraba unul punitiv, constringator. Si, in al doilea rind, teroarea raspindita de insisi elevii asupra profesorilor, deoarece, nu stiu cum va fi fost inteleasa libertatea cistigata dupa 1989, dar in scoli o vad functionind intr-un singur sens: elevii au drepturi cu nemiluita si nici o obligatie. Sau, oricum, daca teoretic li se spune ca au obligatii, in practica ele nu le sint impuse. Iar o scoala unde elevii au numai drepturi, nu poate sa nu devina o institutie anarhica. Aceasta este insa doar o generalizare, deoarece cunosc scoli in Romania, unde directorul stie sa impuna elevilor respectarea obligatiilor ce le revin. Insa directorii capabili sa faca asa ceva in scoala lor sint foarte rari. Ei nu pot, totusi, invinge sistemul de invatamint malformat, ci doar il pot vindeca local. Insa existenta acestor oaze, arata ca totul e posibil la nivelul intregului invatamint romanesc. Probabil, singura conditie pentru a se realiza asa ceva, este sa nu se mai confunde democratia cu lipsa de disciplina sau nesimtirea citorva elevi. Suferintele profesorilor sint insa mult mai multe si cit se poate de variate. S-ar parea ca exista o anumita imaginatie bine canalizata pentru a-i chinui. De fapt, cam asa se poate intimpla in orice democratie unde oamenii ajunsi in posturile de unde pot lua initiative, sint incapabili. Nu zic, Doamne fereste, ca guvernantii de azi sint cei incapabili. Au fost, cu siguranta, cei de ieri. Pentru ca au incercat o reforma, dar nu au fost in stare s-o si gindeasca asa cum ar fi trebuit. Guvernantii de azi poate sint capabili, nu zic nu, dar sint invizibili. Ei nu pomenesc nimic despre ce au facut antecesorii lor si par foarte multumiti cu acea reforma inceputa si niciodata terminata. Parca totul a fost dat uitarii si parca am trai in Padurea Adormita. Intr-o sihla de pinze de paianjeni, prin care sarmanii profesori trebuie sa-si faca loc spre a ajunge la scoala. Si oare de ce ma pling. Ce-mi pasa mie? Iata motivul pentru care-mi pasa. In toata aceasta poveste a scolii, exista, de fapt, un binom esential si el constituie o relatie: profesori – elevi. Pe acest binom se bazeaza existenta invatamintului. Intreg sistemul de invatamint aflat la nivel mai inalt ca scoala (inspectorate, minister), nu ar exista daca nu ar exista binomul profesor-elev. Logic, ar fi ca toate institutiile superioare scolii, sa existe pentru a facilita comunicarea intre profesor si elev. Pe cind la noi, se intimpla dimpotriva. Profesorul e umilit si stresat, si asta indeamna elevul sa fie indisciplinat, sa nu invete, sa nu respecte nici o valoare. Practic, elevul preia ceva din comportamentul institutiilor superioare scolii si il trateaza pe profesor cu aceeasi lipsa de condescendenta ca si acestea. Iar repercusrsiunile negative sint asupra lor, asupra elevilor. Singuri, nu-si pot da seama de asta. Dar cum de nu inteleg ca asa stau lucrurile, oamenii maturi ce fac parte din sistemul de invatamint?
Dan PERSA
Lasă un răspuns