Asistam, in acest moment, in Romania, la un spectacol greu de descris. Noul guvern, cazut in capcana propriilor promisiuni electorale, se bilbiie, se precipita si devine, pe zi ce trece, din ce in ce mai penibil. Neavind curajul sa recunoaca faptul ca discursurile din campanie au fost minciuni menite sa fure votul electoratului, Cabinetul Boc incearca artificii bolsevice. Mizind pe reactia proletara a populatiei, s-a grabit sa anunte demiterea directorilor de la Stat cu lefuri prea mari. Hala motivatie legala! In plus, a plafonat aceste salarii, astfel incit inlocuitorii celor demisi s-au trezit ca incaseaza mai putin decit subalternii lor. Simplilor functionari nu li se pot modifica contractele de munca dupa cum ii fulgera prin neuroni dlui Boc! Asa ca, marea economie bugetara s-a restrins la cele vreo 10 – 20 de salarii de directori…
Urmatoarea „victorie populara” a Executivului a fost ordonanta referitoare la interzicerea cumularii pensiei cu salariul. Fara a se face o analiza profesionista si fara a se identifica toate urmarile posibile, echipa de haiduci ai lui Boc s-a trezit ca ramine fara profesorii pensionari care inca predau (pentru ca nu exista cadre tinere disponibile), fara medici de prestigiu, fara profesori universitari si – culmea prostiei bolsevice! – fara actorii de marca ai scenei romanesti. Dintr-o simpla trasatura de condei, li se interzice – practic! – unor mari personalitati precum Valentin Uritescu, Stela Popescu sau Alexandru Arsinel sa mai urce pe vreo scena importanta a tarii… Hala grija fata de fondurile bugetare!
Care a fost miza acestor aiureli? Eu cred ca s-a incercat prostirea populatiei. Folosindu-se o strategie luata direct din arsenalul bolsevicilor din anii ’40, s-a speculat sentimentul de ura impotriva celor care au reusit, prin munca, sa-si asigure un trai mai decent. De exemplu, interzicindu-se cumularea pensiei cu leafa se sanctioneaza dorinta de a munci, pasiunea pentru profesie. Pensia o incaseaza omul dupa ce vreme de 30-40 de ani a contribuit la Buget; leafa suplimentara o ia pentru efortul pe care il face la o virsta inaintata. Cum sa crezi ca asemenea aspecte se exclud reciproc?! Daca, in 1946, nationalizarea a fost aplaudata de toti calicii dornici sa puna mina pe averile altora, acum toti mincatorii de seminte, fara chef de munca, traitori din ajutoarele de la stat vor aplauda ca imbecilii marile „succesuri” ale dlui Boc. Spectacolul este total. Dezbaterile vor estompa intrebarile mult mai crunte despre promisiunile acestui Guvern: Cind vor lua profesorii lefuri marite? Cind vor fi desfiintate cele 100 de taxe despre care vorbeau Boc si Stolojan pe la toate mitingurile? Cind (si cu ce bani) vor incepe marile investitii in infrastructura Romaniei? Cind si cum se vor descentraliza si (mai ales!) depolitiza institutiile din teritoriu? Cind vom avea o strategie de combatere a crizei economice?… Sint multe intrebari, toate generate de promisiunile si declaratiile din campania electorala. Pe baza lor au fost obtinute voturile romanilor creduli, ametiti de politicienii falsi precum Stolojan sau Udrea.
Grav este ca, in contextul actual economic, masurile acestea luate „pe picior”, fara vreo urma de profesionalism sau bun simt, cu un profund caracter bolsevic, vor avea efecte dezastruoase in mai putin de un an. Vor suferi exact cei care acum aplauda, pentru ca bogatii de la guvernare se vor retrage la afacerile lor si vor continua sa-si gestioneze miliardele cistigate prostindu-ne pe noi. Avem exemple numeroase in ultima suta de ani…
Lasă un răspuns