Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși a primit un Computer Tomograf de ultimă generație, aferent proiectului de reabilitare, extindere și dotare cu aparatură și echipamente medicale.
„Fără aceste echipamente medicale, spitalul nu se mai poate dezvolta, nu poate avea acces la investigații medicale de înaltă performanță. Viitorul instituției sanitare depinde foarte mult de aceste investiții!
Avem personal medical, 4 medici cu competențe specifice care vor lucra pe acest echipament medical; după autorizarea CNCAN care va dura câteva luni, echipamentul medical va fi pus în functiune, iar pacientii vor beneficia de serviciile medicale de care au nevoie fără a fi nevoiți să se deplaseze în alte localități”, au transmis reprezentanții spitalului.
Lasă un răspuns