Ce si-or fi zis „americanii” (si pun cuvintul în ghilimele, fiind vorba ca sa nu se supere latinii din America: doar si ei sint americani – dar nu gringos!), în bun acord cu nemtii, francezii si britanicii. Daca tot e criza, hai s-o exportam. Si unde ar putea sa faca acest insolit export, daca nu în Romania. Asa încit ne-am trezit peste noapte în mare criza si noi, romanasii ce traim aici, pe cine am putea da vina, daca nu pe guvern. Si din guvern, pe cine mai întii, daca nu primul om al Cabinetului, pe Emil Bocc. Desi el nu are nici o vina, sarmanul. N-a vrut sa importe criza. Ea s-a insinuat ca pesta pe sub usa. Si, fara gluma acum, i-a ramas o mostenire ce nu poate fi invidiata. A facut si el ce a putut pina acum. O fi spus subalternilor lui: oameni buni, noi am cazut la sorti sa guvernam în plina criza mondiala, în plus, am mostenit o tara asa si pe dincolo si cum nu-i putem trage în teapa pe înaintasi, hai sa dam o teapa cui putem. Asa ca zarurile au fost aruncate. Si asupra cui, daca nu asupra bugetarilor? Printr-o ordonanta din 2008, ar fi trebuit sa primeasca un al treisprezecelea salariu. Cum treisprezece e cifra cu ghinion, cei ce pot hotarî ca bugetarul poate sa moara de foame (ca politica demografica de reducere a populatiei tarii pina la disparitie), au zis sa-i rada acest venit. Dar nu tuturor bugetarilor. Doar celor care au salarii sub 1500 RON. Cei care au salarii de 6-7000 RON si-au primit al treisprezecelea salariu (fie-le cu ghinion). Dar daca nu le dam al treisprezecelea salariu, de ce sa nu-l poprim si pe al doisprezecelea, si-au spus ei si n-au dat, înca, bugetarilor cu salarii mici nici salariul ce li se cuvenea. O fi o socoteala aici. Sa fi cumparat euro sau dolari cu banii nostri si asteapta acum momentul culminat al schimbului valutar, ca sa vinda valuta si sa se îmbogateasca? Cine poate sti. Poate doar bunul Dumnezeu sa poata afla. Incit îti spui: ce oameni sint alesii nostri! Sa ia tot ce pot pentru ei si sa întoarca spatele celor care traiesc din micul lor venit pentru care muncesc pe brinci. Fiindca aceia care au lefuri mari, au si multe slujbe de unde le vin bani multi si la nici una dintre ele nu muncesc. E de ajuns ca sint într-un post cu influenta, ca sa curga banii de peste tot în buzunarul lor. Si nici nu te poti socoti de a lor zadarnicie, pentru ca unui buzunar, cind e mare si se umple, ce sa-i mai pese de cei cu buzunare goale? Incit, gindind la asta, am început sa vad, cind ma uit la guvernantii nostri la tv, doar niste buzunare pline. Nu-mi mai apar aidoma unor oameni, cu chip de om si trup de om. Doar niste buzunare mari si pline ce merg de colo-colo si vorbesc si hotarasc, dar fara a face vreun bine cuiva. E ca si cind ochii s-ar fi transformat într-un soi de lentila prin care nu mai vezi realitatea fizica, omul ce ar trebui sa-l ai în fata, ci doar metafora lui: buzunarul.
Dan PERSA
Lasă un răspuns