Un eveniment cultural-artistic de exceptie se va desfasura in perioada 12-19 august, in cadrul Turneului „Romania Underground” unde atractiile sonore ale grupului muzical Icon Arts Trio vor rasuna in cinci saline din tara: Slanic Prahova (12 august), Tirgu Ocna (13 august), Cacica (15 august), Praid (17 august) si Ocnele Mari de la Ramnicu Valcea (19 august).
Luni, 13 august, cu incepere de la ora 12.00, in Mina „Trotus”-„Salina” Tirgu Ocna, ansamblul Icon Arts Trio, alcatuit din violonistul Simon Csongor (Tirgu Mures), violoncelista Csilla Kecskes Aved (Tirgu Mures) si violistul Bogdan Eugen Cristea (Ploiesti), vor sustine un recital alcatuit din lucrari de A.Borodin, B.Compagnoli, V.Cosma, J.Fucik, J.B.Lully, M.Frank, W.A.Mozart si G.P.Telemann.
Cei trei tineri valorosi muzicieni, care s-au impus la mai multe competitii nationale si internationale, se perfectioneaza in prezent la Academia „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, Universitatea de Arte din Zurich, respectiv la Academia de Muzica din Hamburg, ultimul dintre acestia fiind si membru al Cameratei Regale, selectat recent în cadrul proiectului SoNoRo Interferente.
Evenimentul este organizat de Radio România Cultural, Salrom, Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din România si ExcesMusic. In 1992, in inima masivului de sare de la Tirgu Ocna, a fost realizata prima biserica ortodoxa subterana din Europa cu hramul Sf.Varvara- ocrotitoarea minelor, iar din 2005, potentialul turistic al „Salinei” s-a concentrat la orizontul IX al minei, unde, la 240 m adincime, s-a amenajat noua si moderna baza de agrement si tratament, desfasurata pe o suprafata de 13.000 mp.
Romulus Dan Busnea 10
Lasă un răspuns