Artistul italian, stabilit la Luxemburg, Gianfranco Celestino s-a aflat in perioada mai – iunie in rezidenta la Centrul de Cultura si Arte „George Apostu” din Bacau, pentru a dezvolta proiectul de dans contemporan „Jurnal de calatorie”, pe care il va continua in mai multe destinatii europene. Vineri, el a aratat publicului bacaun „schita de portret” pe care a facut-o Bacaului, asa cum l-a perceput in cele patru saptamini petrecute aici, in care s-a intilnit si a dansat cu Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, a vizitat Biblioteca Judeteana „Costache Sturdza” Bacau, pentru a incerca sa gaseasca in carti si ziare lamuriri referitoare la experienta traita de români in tranzitia de la perioada comunista la cea de democratie, a stat de vorba cu oameni din Bacau sau pur si simplu s-a plimbat pe strazi pentru a prinde ritmul acestui oras. O ploaie torentiala, o umbra de gind despre perioada comunista, o bataie de picior in ritmul muzicii populare românesti si, din pacate, un cersetor cintind la orga la colt de strada sint citeva din imaginile pe care artistul italian le-a inscris in jurnalul bacauan al calatoriei sale si care au ajuns la public in miscare, imagini video, in fotografii sau pagini de blog expuse pe peretii Galeriei de Arta Contemporana a Centrului „George Apostu”, intr-un concept realizat impreuna cu artistii Alexandra Copolla si Rajivan Ayyappan. Pentru Gianfranco Celestino Bacaul a parut un oras dinamic, dar muncitoresc, in care prezenta a doua universitati, si deci a numerosi studenti, nu contribuie la animarea vietii culturale locale. „Dansul contemporan, ca orice alta arta contemporana este ceea ce impinge arta sa faca fata subiectelor actuale. Pentru public este important sa se apropie de arta contemporana pentru ca asa intelegi alte moduri de gindire ale unor persoane care traiesc in acelasi timp cu tine si sint preocupate de acealeasi probleme.
E adevarat ca arta contemporana are si o puternica latura intelectuala, trebuie de asemenea sa intelegi, mintea ta sa fie curioasa, nu este suficient sa-ti folosesti ochii, simturile, trebuie sa privesti cu mintea”, a declarat artistul italian. Rezidenta a avut loc in cadrul proiectului ArtistNe(s)t “Rezidenta, dans contemporan”, derulat in parteneriat cu Centre de creation choregraphique “Trois C-L”, din Luxemburg, in perioada 2009 – 2011. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns