Scriam intr-o revista de cultura ca, sarbatoarea Craciunului reprezinta un moment de reflectie si seninatate, o lectie de puritate si de credinta. Un moment al aducerilor aminte, al dorului de cei dragi, al regretului ca nu-i mai avem printre noi, unii, pe parintii noastri. Intr-un astfel de moment, m-am simtit dator sa evoc, in citeva rinduri, personalitatea celui care a fost tatal meu, regretatul medic si publicist Romulus C. Busnea, cel nascut intr-un decembrie bacovian, un om de inalta tinuta morala si spirituala, care si-a pus intreaga energie, intreaga viata in slujba medicinii si a vindecarii bolnavilor. Cel care s-a legat sufleteste de Slanicul Moldovei, pitoreasca statiune, careia i-a dedicat una dintre cele mai frumoase legende ale locului, dar si cea mai frumoasa si interesanta carte de la monografia Cleopatrei Tautu incoace.
Cu sprijinul reputatului gazetar si publicist bacauan Mihai Buznea, in 2004, la exact zece ani de la trecerea in nefiinta a tatalui meu, vede lumina tiparului, in revista Ateneu, „un manuscris ce contine o capodopera a eposului romanesc: Legenda Nemirei, semnata de dr. Romulus C. Busnea”. In prefata legendei, ziaristul Mihai Buznea a creionat in citeva cuvinte profilul de publicist al medicului Busnea: „Textul pe care vi-l propunem spre lectura reprezinta o adevarata perla a eposului romanesc, a carei vechime se pierde in negura timpurilor. O minunata legenda, care pina la aceasta data nu a mai vazut lumina tiparului. Asadar, va facem partasi si pe dumneavoastra, cititorii, la un eveniment editorial de exceptie, ce imbogateste cu inca o nestemata de nepretuit vastul patrimoniu spiritual national. Legenda Nemirei este una dintre cele mai vechi – are peste opt veacuri – si, poate, dintre cele mai frumoase pe care le-am mostenit. Varianta pe care v-o infatisam a fost culeasa in urma cu peste trei decenii de la batrinii din asezarile Slanic-Sat si Cerdac, de catre pasionatul cercetator folclorist Romulus C. Busnea, de profesie medic, trecut in lumea umbrelor acum zece ani. Cu toate ca «de tarina» era de pe plaiurile Buzaului, s-a legat cu intreaga fiinta, cu toata capacitatea sa afectiva de tinuturile de basm strajuite de virfurile semete ale Nemirei: Slanic Moldova. Manuscrisele legendei de fata, care timp de treizeci de ani si-au asteptat iesirea la lumina, dezvaluie o munca titanica, de culegere, sistematizare, redactare si interpretare a materialului obtinut pe cale orala de la locuitorii de pe Valea Slanicului. Medicul Romulus C. Busnea, doctor in stiinte medicale, a reprezentat un nume de referinta in lumea specialistilor in balneologie, fiind, printre altele, si autorul a peste 50 de lucrari stiintifice publicate in reviste de specialitate, dar si al unor comunicari si referate prezentate la reuniuni medicale desfasurate la Bucuresti, Karlovy-Vary, Budapesta, Dresda. In 1981, publica un amplu volum despre Slanic Moldova, care include, sub forma unui mic indreptar turistic si medical, coordonatele istorice, geografice, economice, factorii curativi si de agrement ai statiunii Slanic Moldova”.
Ce-ar mai fi de spus dupa o astfel de prezentare? Doar ca lipsa unor astfel de oameni – adevarate modele de profesionalism, se resimte din ce in ce mai mult printre noi, cei din generatia care inca mai apreciem valorile incontestabile aflate linga noi, fie ca e vorba de apropiati sau de persoane mai putin cunoscute noua. Poate ca ar fi bine ca autoritatile si institutiile abilitate sa se implice mai mult in promovarea valorilor locale, dar si in premierea sau macar amintirea lor, fie si post mortem, ca o recunoastere a contributiei acestora la faurirea istoriei locurilor.
Si daca tot sintem la ceas de mare sarbatoare, cind ne putem deschide sufletele in fata semenilor nostri, tin sa-i multumesc in primul rind tatalui meu, al carui spirit vegheaza si acum asupra mea, pentru tot ce m-a invatat si pentru fiorul pe care mi l-a transmis fata de frumusetea cuvintului scris. Multumesc domnului Mihai Buznea, pentru modul in care a reusit sa ma atraga spre jurnalism si pentru increderea pe care a avut-o in fortele mele; multumesc minunatului colectiv redactional al Ziarului de Bacau si conducerii acestuia, care m-a primit cu multa caldura in rindurile sale si care mi-a acordat dreptul la libera exprimare in cadrul „opiniilor” inca de acum sase ani; multumesc familiei mele si in special mamei mele, cea care imi este mereu aproape si care imi contabilizeaza si arhiveaza toate articolele din ziare si reviste, cu minutiozitate, rabdare si multa daruire; nu in ultimul rind si in mod cu totul deosebit, multumesc cititorilor mei, care au facut ca rubrica intretinuta de mine sa reziste.
Tuturor, recunostinta, un Craciun fericit si La Multi Ani!
Lasă un răspuns