Neasigurarea la schimbarea directiei de mers i-a transformat in victime pe doi carutasi, sot si sotie. Accidentul s-a produs in comuna bacauana Glavanesti, pe drumul judetean DJ 241, in momentul in care Vasile F., 83 ani, a virat stinga intr-o intersectie fara a semnaliza corespunzator, neobservind ca o masina intentiona sa-l depaseasca. In conditiile de fata, masina a intrat cu viteza in caruta, accidentul soldindu-se cu vatamarea corporala a lui Vasile F. si Maria F., de 79 ani, aflati in caruta. Vasile C., soferul masinii care se angajase deja in efectuarea manevrei de depasire a carutei a solicitat o ambulanta la fata locului, victimele fiind transportate la Spitalul Polimed Podu Turcului, unde le-au fost acordate ingrijiri medicale, fara a fi necesara internarea. Soferului si carutasului li s-au recoltat probe biologice de singe in vederea stabilirii alcolemiei, iar politistii continua cercetarile intr-un dosar penal deschis pentru vatamare corporala din culpa. (R.I.)
Lasă un răspuns