Romanii sint un popor de visatori. Intre visele lor cele mai frumoase, care le populeaza deopotriva zilele si noptile, a avea o casa, o vila, un apartament risca se transforme in obsesie. Iar aceasta, in deceptie. Parafrazind titlul unui celebru film american, a deveni posesorul fericit al unei locuinte echivaleaza cu o aventura similara cu un vis prea indepartat. In conditiile in care una din sperantele rezolvarii sta in asteptarea sosirii momentului izbavitor al parintilor sau vreunei rude apropiate.
Criza locuintelor a evoluat rapid de la faza acuta la cea cronica si nu se intrezaresc prea curind solutii pentru rezolvarea ei, in pofida tentativelor de resuscitare pe fondul unor paradoxuri: ieftinirea constructiilor pe fondul scaderii numarului de solicitari. Exista si o explicatie la o asemenea evolutie atipica: accesul interzis, sau extrem de anevoios, la sursele de finantare. Banca Nationala si-a reconfirmat, in aceste zile, masura de a mentine ridicata dobinda de politica monetara, ceea ce echivaleaza cu scumpirea creditelor si un acces restrictiv si selectiv la fonduri. Aceasta va determina un blocaj serios si de durata pe piata imobiliara, care poate fi trimisa in colaps, au atentionat operatorii din domeniu, promotori de programe locative, agenti imobiliari si constructori. Singurul efect pozitiv pentru potentialii beneficiari, considera acestia, este faptul ca abia acum, in aceste conditii, preturile locuintelor exprima valoarea lor reala. Cu aceiasi bani cu care, in urma cu numai doi ani, iti puteai construi un apartament, astazi poti comanda o vila. Preturile materialelor de constructii au scazut substantial, ajungind la jumatate si chiar mai putin la ciment, fier-beton, caramizi, iar costurile cu manopera urmeaza, la rindul lor, un trend descrescator. Asadar, este scos la suprafata un adevar cunoscut dintotdeauna, ca si de toata lumea: artificialitatea exagerata a devizelor, scapata de sub control si acceptata din lipsa de alte motive: eforturi financiare mari pentru cumparatori, profituri nejustificate si nemeritate de partea promotorilor de programe locative. Schimbarea de optica, in conditiile manifestarii crizei economice si financiare si ale lipsei de lichiditati inseamna, asadar, revenirea la normalitatile factorilor economici, cu finalitati in planul profiturilor mici, dar sigure si permanente.
Iata, asadar, ca recesiunea isi are si partile ei bune; ne reaminteste de moralitate, ca si de legile economice. Desi nu putine sint vocile care vad lucrurile si dintr-o alta perspectiva si dimensiune. Iata una dintre acestea: prea putin le pasa guvernantilor de orice culoare politica, de visul fiecarui roman de a avea o casa a lui. Acum, un apartament ne costa intre patru sute si o mie de salarii minime; inainte de ’89, plateam doar treizeci de salarii. Creditele ipotecare ne leaga pietroiul de picioare si ne pot duce oricind la fund, iar constructiile de locuinte ANL nu sint altceva decit o falsa amagire, graunte de nisip intr-un desert de necuprins.
Una din sansele, relative si costisitoare, ale rezolvarii macar si partiale, a problemelor, o reprezinta inchirierea apartamentelor noi care inca nu si-au gasit clienti pentru a fi cumparate. La ora actuala, in tara sint disponibile peste douazecisidoua de mii de locuinte, dar chiriile lor, de sute de euro pe luna, le fac prohibitive, in pofida tendintelor de ieftinire. Si-atunci, nu ne ramine decit sa speram la vremuri mai bune, gindindu-ne la casa mult visata, cu temelii de piatra si flori la ferestre. Deocamdata, gerurile acestei ierni neiertatoare ne-au adus doar flori de gheata si frigul neputintei in suflete. dar continuam, sa visam frumos. Nu ne costa nimic.
Lasă un răspuns