Premiera piesei „Casa plăcerilor”, de Gorgey Gabor, în regia lui Gheorghe Balint, va avea loc la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău, duminică, 22 iunie, orele 19.00. Evenimentul va consemna și ultima premieră a trupei băcăuane din stagiunea 2002-2003. În distribuție figurează nume de cunoscute ale scenei băcăuane: Viorel Baltag, Ion Goranda, Florin Crăciunescu, Geo Popa, Doina Iacob, Ștefan Ionescu, Eliza Noemi Judeu, Anca Bucșă, Florina Găzdaru, Dana Olariu, Despina Prisecaru, Valentin Braniște, Călin Popovici, Adriana Pîrvu. Autorul piesei, Georgey Gabor, este nimeni altul decît actualul ministru al culturii din Ungaria și una dintre personalitățile reprezentative ale literaturii maghiare contemporane.
Comedia satirică „Casa plăcerilor” (Țara visurilor), pe care băcăuanii o vor putea viziona duminică seara, a fost scrisă pentru un concus de dramaturgie lansat la Teatrul Național din Budapesta, concurs la care au participat cei mai importanți dramaturgi maghiari. „Este o spumoasă comedie de foarte bună calitate, cu un sens parodic subliniat cu trimiteri transparente la fenomenul politic contemporan în polemică acidă cu absurdul totalitarismelor de toate felurile. Dramaturgul ungur care a traversat și el «raiul» comunist a creat cu această aparent nevinovată «Casă a plăcerilor» o replică psihanalitică la absurdul epocii de aur, care a stresat tot estul Europei”, ne-a spus Calistrat Costin, directorul Teatrului „Bacovia”. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns