Prelungirea programului de votare la referendumul pentru demiterea preşedintelui, de la ora 7,00 la ora 23,00, este constituţională, a decis, marţi, Curtea Constituţională a României (CCR).
„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct.4 (referitor la art.I pct.52 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.41/2012) din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României”, arată CCR într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că stabilirea de către Executiv a programului referendumului printr-o hotărâre de guvern este neconstituţională.
„În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct.2 din Legea pentru modificarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt neconstituţionale. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru”, arată CCR într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.
Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiilor pronunţate de plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată sesizarea Partidului Democrat Liberal privind dispoziţiile din hotărârea Parlamentului care prevede că Legislativul va lua act de hotărârea CCR în situaţia în care va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate din legea privind referendumul şi va decide asupra procedurii de urmat.
„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie 2012 privind stabilirea obiectului şi a datei referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României. Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului”, arată CCR într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.
Plenul Curţii s-a întrunit pentru a soluţiona sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art. 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie 2012 privind stabilirea obiectului şi a datei referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României, formulată de un număr de 60 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. AGERPRES
Lasă un răspuns