• Interviu cu poetul Gheorghe Izbășescu
– Am în față „Melodrama realului” (Editura Vinea 2003). A cîta carte, în ordinea apariției editoriale? Și de ce mai multe ediții?
– Nu sînt mai multe ediții, pentru că „Melodrama realului”, apărută în acest an, nu este o reeditare a volumului cu acest titlu apărut în 1995 la Iași (reeditat doi ani mai tîrziu la Timișoara), ci o antologie de autor, care preia titlul volumului tipărit în 1995, cuprinzînd șapte cărți de versuri. Ca antologie de autor, „Melodrama” este a patra carte după „Ulise al orașului”, „Mâna cu efect întîrziat” și „Muza din tomberon”.
– De la „Viața în tablouri” care a marcat debutul (în 1984) și „Garsoniera 49” (apărut în 1985),a urmat o perioadă destul de lungă cînd n-ați mai fost prezent în librării. Să fie vorba de „recomandarea” argheziană „grăbește-te încet”? Cum explicați apariția atîtor volume după 1993?
– Perioada destul de lungă cît n-am fost „prezent în librării” nu se datorează subsemnatului, ci vitregelor vremuri de dinainte de 1990. Manuscrisul „Coborîrii din tablouri” a stat în sertarele Editurii „Cartea Românească” din 1985 și pînă în 1992. La fel s-a întîmplat și cu manuscrisul „Ansamblu de manevre”, care a stat și el la „Junimea” din 1987 pînă în l992.
– Ați fost catalogat ca perfecționist întrucît nu ați ezitat să rescrieți versuri întregi care se regăsesc în antologia de autor.
– Furios într-un fel că manuscrisele mele zăceau nepublicate la editurile amintite, cred că m-am grăbit cu publicarea cărților după 1992. Precipitarea și nerăbdarea (adunîndu-mi texte inedite de prin sertare) mi-am sancționat-o mai tîrziu, observînd că în volumele tipărite s-au strecurat poeme și versuri nu îndeajuns de finisate. De aceea, în unele antologii de autor am făcut modificări substanțiale. De aici, cred, și părerea criticilor că aș fi un „perfecționist”. În fond, e normal ca un scriitor să-și dorească îmbunătățirea cărților tipărite.
– Ați fost inclus în „Generația ’80”. Ce crede poetul care,,așa cum
s-a spus,,și-a „trădat” generația biologică și a optat pentru modelul optzeciștilor?
– Eu, ca vîrstă, aparțin șaizeciștilor. Personal, n-am declarat niciodată că aș aparține vreunei generații, ci doar mi-am scris cărțile, lăsîndu-i pe critici să decidă asupra creației mele. Probabil însă că părerea lor a ținut cont de „scriitura” mea, de anul și împrejurările debutului editorial. Poate chiar și de propriile-mi concepții poetice. De altfel, o generație literară se coagulează în funcție de afinități, chiar dacă membrii ei sînt de vîrste diferite.
– Fără îndoială,,critica a avut rolul său în viața dumneavoastră ca scriitor. Cum ați perceput-o la timpul respectiv? Dar acum,,la „bilanțul” unei antologii?
– Cum se poate observa din referințele critice de la sfîrșitul ultimei antologii, despre cărțile mele au scris (pînă în 1999) numeroși critici care au semnat peste o sută de cronici. Aș fi nedrept dacă n-aș spune că ele au avut un efect benefic asupra evoluției mele. O „oglindă” în care m-am privit adesea, chiar dacă uneori era încețoșată.
– Mutînd oarecum discuția noastră pe un alt teren,,vorbiți-mi despre Cenaclul literar „Zburătorul”,,un punct de reper sensibil și drag poetului care sînteți.
– Cenaclul literar „Zburătorul” l-am întemeiat în 1975, în cadrul catedrei mele de creație literară de la Casa pionierilor (devenită, după 1990, Club al elevilor), catedră pe care o dețin și în prezent. Zburătoriștii mei și-au publicat creațiile în aproape toate revistele din țară, deținînd, cred, peste o mie de premii dacă socotesc faptul că în fiecare an școlar au luat cîte 50, 60, 70 de premii. Le-am editat trei culegeri (Zburătorul 1, în 1976, Zburătorul 2-3, în 1983, La Conacul lui Alecu Aslan, în 1996) și le-o pregătesc pe a patra – Concert de dimineață.,Unii dintre ei și-au publicat propriile cărți de poezie: Marieta-Rădoi Mihăiță, Liliana Paisa, Cătălin Pilipăuțeanu, Eryka Lang, Gabriel Hasmațuchi; alții – cărți metodice de critică și analiză literară și gramaticală: Emilia Done-Boghiu, Mona Cârloanță-Coțofan, Lăcrămioara Vodă-Mutoiu, Gabriela Borș-Mândrilă. Alții sînt ziariști. După absolvirea liceului sau a facultății, unii zburătoriști au devenit membrii Ligii Culturale „Zburătorul” și redactori ai revistei cu același nume. S-ar putea spune că acești tineri deosebit de talentați contribuie și ei la conturarea personalității culturale a Oneștiului.
– Revenind la întrebarea rubricii noastre,,ce face acum poetul Gheorghe Izbășescu vizavi de așteptările cititorilor și prietenilor săi din cenaclu?
– Ce face acum subsemnatul? Pe 17 octombrie a.c. am lansat, la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești, romanul „Salonul de vară”, volumul I („Dubla înfățișare”), apărut la Editura Limes din Cluj, în prezența directorului ei, poetul Mircea Petrean, și a criticului Vasile Spiridon. Lucrez, în continuare, la celelalte șase volume (care într-o primă variantă au fost redactate în perioada 1979-1985). La sfîrșitul acestui an, îmi va apare un nou volum de versuri la Editura „Dacia” din Cluj. Sigur, mai sînt și alte planuri, dar e bine să nu le divulg încă. (A consemnat Măndica MARDARE)
Lasă un răspuns