Postul Mare se încheie cu Simbata lui Lazar, cind se aminteste de minunea pe care a facut-o Hristos înainte de patima Sa mintuitoare, considerata cea mai mare minune a Sa, care este, în acelasi timp, si garantia învierii noastre. La Sfinta Liturghie se istoriseste întreg evenimentul învierii lui Lazar din morti, descris în detaliu de Sfintul Evanghelist Ioan. În versetul 35 al capitolului al 11-lea, se relateaza faptul ca în fata mormintului prietenului Sau, Lazar, Iisus a plins: „si a lacrimat Iisus”. Ca orice om, în fata multimii întristate si a bunului sau prieten pus de patru zile în mormint, Iisus S-a întristat si a plins. Este semnul ca în El, desi locuia toata plinatatea dumnezeirii, dispozitiile naturale (afectele fizice) erau active. Întrupindu-Se, a devenit asemenea noua, vulnerabil, sensibil în a-si arata compasiunea fata de suferinzi. Crestinismul, de altfel, este singura religie în care Dumnezeu Se face Persoana pentru a împartasi si primi suferinta creaturii, în dialog interpersonal. Dumnezeu se face partas suferintelor noastre.
Sigur, sint foarte multi în ultimul timp care escamoteaza divinitatea Mintuitorului, ca ecou al vocii Marelui Inchizitor dostoievskian, ancorati în Umanism plat si Existentialism fad, spunind: prea multa injustitie, nedreptate, violenta, rau în lume; copii handicapati, flaminzi, abandonati, bolnavi de boli incurabile si necunoscute. Unde este Dumnezeu? El nu exista, caci daca ar exista ar disparea toate acestea, caci ar lua în propriile mîini destinul acestor nefericiti.
Filosoful Nietzche, parintele ateismului modern, a lansat ideea ca Dumnezeu a murit, iar cel ce împarateste acum este super-omul sau supraomul. Unde a ajuns lumea guvernata de superman? Iata finalitatea unei astfel de gindiri nebune despre filosofia supraomului! Sa privim doar fresca secolului al XX-lea: razboi planetar, despoti si tirani capabili sa extermine întreaga populatie planetara; gulaguri, deportari, azile pline de psihopati si oligofreni, sali de tortura, închisori traumatizante, terorism, bomba nucleara, arme din ce în ce mai sofisticate pentru distrugere în masa, nihilism, putrefactie culturala si spirituala, invidie, ura de rasa, crize de tot felul, inversarea axiologiei valorilor morale etc.
Nihilistii vor un Dumnezeu Care sa schimbe aceasta fresca macabra si plina de himere. Dumnezeu este atotputernic si ar putea schimba toate, dar ar anihila libertatea omului caruia i-a dat pamintul ca un paradis, unde sa se organizeze singur, în maniera umana. Nu trebuie sa spunem ca Dumnezeu îngaduie suferinta. El Însusi si-o asuma în mod voit. Dumnezeu este atotputernic, dar nu-L forteaza pe om sa-L iubeasca, El acceptind sa sufere mai departe din cauza neputintei omului de a raspunde iubirii Lui.
În fata acestei suferinte pe care si-o asuma, Iisus plinge. El varsa lacrimi pentru suferinta umana, suferinta care nu s-a produs din cauza Lui. Nu Dumnezeu este cauza suferintei, ci raul, care nu are nicio legatura cu Dumnezeu. Un sfint aproape contemporan, care a trait în plina epoca a modernismului steril (sf. Siluan de Athos), contemplind fresca sinistra a umanitarii, ne da un sfat extraordinar : tine sufletul tau în iad si nu deznadajdui.
Hristos stie ca dupa suferinta vine transfigurarea, caci cel ce rabda pina la sfirsit acela se va mintui, adica va vedea Învierea lui Hristos si se va face partas al acestei Învieri.
Cu astfel de ginduri, sa încheiem asceza postului si sa ne pregatim de lumina Învierii.
†Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului
Lasă un răspuns