O avarie produsa in reteaua primara a CET Bacau a lasat ieri fara apa calda citeva sute de bacauani. „Avaria a fost localizata la punctul termic (PT) 154, insa, pentru ca s-au inregistrat in continuare pierderi in retea, am fost nevoiti sa oprim 12 puncte termice, aflate in perimetrul Cornisa pina la Zimbru”, precizeaza Iulian Stoican, seful Sectiei Termoficare din cadrul CET Bacau. Echipele de interventie au incercat sa remedieze spartura, prin cirpirea unui tronson de conducte, neexistind posibilitatea inlocuirii retelei. Profitind de oprirea fortata a instalatiilor, angajatii CET au facut si o revizie la vane. Interventiile in reteaua primara au durat aproximativ opt ore, reprezentantii CET prognozind ca locatarii vor primi apa calda dupa ora 16.00. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns