Faptele sint aproape clare: un taximetrist, fiu al unui profesor universitar respectat, a ucis-o, se pare, pe fiica unui cadru militar, cu functie de conducere. Motivul crimei: circa un miliard de lei, cu care fatuca de 17 ani fugise de acasa.
Parintii ambilor sint persoane respectabile, realizate, cu functii si salarii pe masura. Probabil ca au incercat sa le dea o educatie buna copiilor, insa, pe undeva firul s-a rupt. Baiatul ajunge ucigas in serie iar fiica incepe sa umble in anturaje tot mai dubioase pina in momentul in care dispare cu banii.
Bun, il condamnam pe baiatul criminal la inchisoare pe viata. Asa e legea, astea sint faptele, trebuie sa-si ispaseasca pedeapsa. Si cu victima ce facem? O plingem si-i consolam pe parinti? Oare nu poarta si ea o mare parte din vina?
Stiu ca poate parea dur, dar in acest caz o mare parte a responsabilitatii o poarta familia victimei. Care nu a anuntat oficial autoritatile decit la trei luni de la disparitia fetei. Desigur, crezind ca fata o sa se intoarca in casa parinteasca de buna voie.
Iar intr-o masura si mai mare, pina la proba contrarie, vina apartine si fetei fugite de acasa. Ea a provocat, pina la urma, intreg sirul de evenimente finalizat cu propria sa moarte. Pentru ea nu mai conteaza, oricum. Insa din aceasta poveste trebuie sa invatam. Ca sa nu se mai repete.
Lasă un răspuns