Sfirsitul acesta de saptamina vine cu o provocare culturala care nu poate fi refuzata: editia 2008 a Colocviilor Revistei „Ateneu”, un prilej de intilnire cu scriitori din Bacau si din tara, cu cartile lor, cu idei mai noi sau mai vechi despre arta, in general, despre literatura in particular. Organizatorii vin cu o noua provocare anul acesta. Dupa ce ani la rind colocviile s-au purtat in jurul operei poetului George Bacovia, „Ateneu” propune pentru actuala editie „Lecturi in palimpsest. Reevaluari in orizontul actualitatii”. Dialogul se va purta astazi, de la ora 12.00, in amfiteatrul Facultatii de Litere a Universitatii Bacau, intre studenti, redactorii Revistei „Ateneu” si invitati: Constantin Calin, C.Th.Ciobanu, Adrian Jicu, Marius Manta, Carmen Mihalache, Anca Mizumschi, Antonio Patras, Dan Persa, Stefan Radu, Violeta Savu, Vasile Spiridon, Dan Stanca si C.D.Zeletin. „Am organizat ani de zile un colocviu dedicat lui George Bacovia si la un moment dat am simtit nevoia sa schimbam tematica. Chiar sintem interesati sa aflam ce-ar dori studentii sa dezbatem, poate ii intereseaza proza tinara, eseistica, chiar o sa-i intrebam. Gindesc aceste colocvii ca pe un spatiu de dialog si un prilej de intilnire intre mai multe generatii de creatori si in primul rind o intilnire cu iubitori de literatura si arta. Speram ca aceste intilniri sa retrezeasca gustul pentru lectura, cartea e un obiect de care te poti indragosti. M-am straduit ca anul acesta «Colocviile» sa aiba un program mai amplu si mai atractiv”, a declarat Carmen Mihalache, redactorul-sef al Revistei „Ateneu”. Festivitatea de decernare a Premiilor anuale ale Revistei „Ateneu”, acordate cu acest prilej, va avea loc simbata, 11 octombrie, de la ora 11.00. Cistigatorul Premiului de excelenta va primi 1.200 de lei, iar premiantii distinsi cu Premiul pentru critica si istorie literara, Premiul pentru Poezie, Premiul pentru Proza si Premiul special al juriului, cite 1.000 de lei. Invitatii speciali ai actualei editii sunt C.Th.Ciobanu, George Genoiu, Lucia Olaru Nenati, Anca Mizumschi, Antonio Patras, Dan Stanca si C.D.Zeletin.
Lasă un răspuns