Inspectorii Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC) Bacău au găsit puse la vînzare, în urma unui control derulat zilele trecute, produse lactate cu gradul de aciditate depășit, cu eliminări de zer mai mari cu cel puțin un procent față de maximul admis, dar și cu aglomerări de grăsime în ceea ce-ar fi trebuit să fie smîntînă. Inspectorii OJPC au verificat atît calitatea produselor puse în vînzare, cît și modul de infrormare a cumpărătorilor.
Inspectorii au găsit și produse expirate, care au fost retrase de la vînzare și au fost distruse. „A fost o cantitate mică de lapte de consum care avea termenul de valabilitate depășit. La iaurturile „Danone delicios”, de exemplu, am găsit abateri de gramaj, cu o diferență în minus de 3-4 grame”, ne-a spus Sorin Elisei, inspectorul șef al OJPC Bacău. În plus, pentru verificarea parametrilor calitativi s-au prelevat probe care au fost analizate la alborator. „A rezultat că se depășea gradul de aciditate, că smîntîna era neomogenă, fluidă și cu aglomerări de grăsimi, iaurt care prezenta o eliminare de zer de trei la sută în loc de doi la sută, maximul admis. La laptele DODO, produs de firma D&D din Negri, am găsit de asemenea un grad de aciditate ridicat, produsul avea un gust pronunțat de acru, la laptele pasteurizat produs de aceeași firmă se indica greșit temperatura de depozitare, între 2-6 grade, știut fiind că temperatura legală este între 2-4 grade, cele două grade diferență ducînd la coagularea laptelui”, ne-a mai spus Elisei. De asemenea, în ceea ce privește etichetarea produselor, inspectorii OJPC au mai descoperit că de pe ambalajele lactatelor lipsesc adresele producătorilor sau sînt trecute incomplet.
Controlul s-a efectuat la 12 agenți economici, toți fiind sancționați într-un fel sau altul. Cei mai mulți au primit avertismente, iar cinci dintre ei, printre care și D&D SRL, au primit amenzi în valoare de 16 milioane de lei. Concomitent, au fost retrase de la comercializare produse în valoare de 23 de milioane de lei. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns