Una din legile cunoscute, dar adesea ignorate si incalcate, ale comertului, ne spune ca cererea si oferta „fac” piata. Adica, dicteaza preturile. La marfa multa, preturi mici. Si viceversa. Numai ca regulile dupa care se conduc si opereaza comersantii bacauani sint cu totul altele si au o filozofie aparte: cea a profitului maxim facilitat de imprejurari speciale. Asa cum au fost si actualele sarbatori pascale.
Constatarea nu e noua, ea opereaza ciclic, de citeva ori pe an, si confirma practicile atipice ale celor la care sintem obligati sa apelam pentru a ne satisface trebuintele alimentare zilnice sau cele de alta natura. Taraba si individul de dupa ea sint cei care dicteaza conditiile. In slujba stapinului universal: banul. Agitatia nebuna din urma cu o saptamina, cind pietele agroalimentare si lanturile de hipermarketuri au fost luate pur si simplu cu asalt a fost o reconfirmare. Sub imperiul solicitarilor crescute de citeva ori fata de perioadele normale, preturile au saltat brusc, cu aprecieri de la o zi la alta, pentru ca la punctul critic sa devina de-a dreptul prohibitive.
De la treisprezece lei kilogramul, casul de oaie si urda s-au dus la douazeci, iar carnea de miel, delicatesa traditionala pe care orice roman si-o doreste pe masa de Paste, a devenit dintr-o data articol de lux daca e sa o raportam la sumele cerute de oieri – optsprezece si chiar douazeci de lei kilogramul. Desi prin alte parti ale tarii aceasta se vindea la mai putin de jumatate din pret.
Zarzavagiii si alti mici producatori de trufandale de sezon nu s-au lasat mai prejos, atentind la buzunarele noastre prin pretentii exagerate: legaturile de verdeturi, precum loboda, mararul, patrunjelul sau leusteanul si-au dublat valoarea, de la cincizeci de bani la un leu, iar ridichile s-au „intremat” de la patru la sase lei; doar spanacul stationind la trei lei. Si astfel, cistigurile comerciantilor au golit buzunarele cumparatorilor care, acum, treziti la realitate, se intreaba daca au meritat eforturile si nu era, cumva, mai intelept sa-i trateze cu indiferenta pe ofertanti lasindu-i cu marfa pe tejghele si onorindu-i cu refuz in tentativa de a-i readuce cu picioarele pe pamint si la sentimente crestinesti autentice?
Dar, precum se stie, naravul din fire n-are lecuire, iar pentru ceea ce a mincat lupul nu mai exista cale de intoarcere. Astfel ca unii ramin cu cistigul, iar ceilalti cu paguba si cu multumirea, totusi, ca si-au oferit de sarbatori ceea ce orice crestin merita sa aibe: belsug si inima bun. Pentru suparari, e vreme si mai tirziu. Un tonus optimist, sustinut de convingerea ca fiecare va plati pentru pacatul lacomiei si al cistigului nemeritat.
Asa dupa cum ni-l arata si florarii, care alcatuiesc o specie aparte in peisajul comercial. Bogatie de frumuseti la fiecare colt de strada, cu atractii si imbieri inselatoare: lalelele – cu corolele multicolore strinse in legaturi de ata sau elastic spre a ni se parea ca abia au fost culese din gradina; trandafiri cu fire de sirma implantate pe tije spre a-i tine vigurosi si, aparent, proaspeti; sau alte specii ce sfideaza biogenetica, colorate cu cerneluri ce-si vor pierde tonurile in apa glastrelor in care le expunem; impachetari in folii de celofan astfel incit sa le confere florilor prospetime. Constatind, mai apoi, ca ne-am dat banii pe atractii mincinoase prin inselatorii ordinare.
Sfidarea bunului simt si nerespectul fata de cumparator, cel care da banul si contribuie la intretinerea si proliferarea afacerilor, dicteaza si domina piata. Comersantul bacauan e lipsit de principii. Singura lui regula valabila e cistigul, indiferent de mijloace. Morala e pentru altii. Eventual, pentru cumparatori.
Intermediarul pietar_Stau si ma intreb citeodata daca vinzatorii de vitamine din pietele noastre stiu macar cum se tine sapa in mina si daca nu cumva au trecut de la Alba-Neagra, la ceva mai elevat , care se chema altadata specula si care astazi se cheama comert .Pentru ca mi se pare absurd ca producatorul cu miinile crapate de munca , sa vina in piata , sa vinda totul an gro din lipsa de timp, pentruca recolta cere munca si timp ca s-o obtii. si lacomii de mai ieri vinzatori de seminte , sa se erijeze in vinzatorii de produse agricole , detinind monopolul pretului , dupa bunul plac , Am intilnit cazuri cind smecherii de „comersanti” il sufoca pe bietul producator abia sosit in piata cu marfa lui , si il vrajeste ,pina ii ia marfa la pret de nimic , marfa care apoi e vinduta la pretul cu amanuntul,de doua , trei ori mai mult . O vina au si adminmistratorii pietelor , care de multe ori sint in cirdasie cu ” patronii „comecianti de taraba . Citi dintre acesti intermediari platesc taxe fiscale pe vinzare produs , cine sa ii controleze ? Politistii vin, lasa sacosele goale si cind isi termina serviciul pl;eaca cu ele pline, ca de ,au si ei familie de alimentat .Cine ii controleaza ? Primaria, financiarul , Politia comunitara ? Si daca vine un control mai serios , flutura cite un Certificat de Producator , obtinut tot prin spaga de la cine stie ce Directie Agricola . Cine sufera?Amaritul de cumparator , Directiile Financiare care nu isi iau impozitul. Cine cistiga ?Toata aceasta filiera interlopa si poate administratia pietei care de bine de rau isi iau taxa pe taraba de la falsul producator Sa fim sanatosi , Ce bune erau aprozarele de altadata !
domnule campeanu, aprozarele dealtadata nu ofera decat acelasi pret ca si pietarul, casi si supermarchetul! Ne-am obisnuit sa dam vina pe „TUCIURII” care vand in piata. Nu imi sunt dragi dar ei nu au nici o vina si prefer sa-i stiu acolo decat sa-mi dea in cap pe strada.apoi exista concurenta, personal nu am mai trecut prin piata de nu stiu cand, acelasi lucru gasesc la acelasi pret, aproximativ, in supermarchet sau la aprozarul din colt.