Azi si miine, in municipiul de pe Trotus se vor desfasura competitiile din cadrul „Cupei CS Municipal Onesti”, la haltere (simbata) si gimnastica (duminica). La intrecerea halterofililor, pentru juniori si tineret, vor participa sportivi de la SCM Bacau si CS Municipal Onesti, iar in competitia gimnastelor, pentru junioare de categoriile III si IV, vor intra sportive din Onesti, Focsani, Galati, Birlad si alte localitati din tara. „Dorim ca, de la anul, aceasta competitie sa se numeasca ‘Cupa Nadia Comaneci’, mai ales ca din 2010 intrecerile de la Onesti figureaza in calendarul competitional oficial, pe plan national – ne-a spus Eugen Eftimiu, directorul general al CS Municipal Onesti. Pe de alta parte, intrecerile de la Onesti reprezinta si un test inaintea campionatelor nationale”. Pentru cistigatorii concursurilor de azi si miine, se vor acorda medalii, cupe si diplome, precum si premii in bani, asigurate de organizatorii manifestarii, Primaria Onesti, Clubul Sportiv Municipal Onesti si Directia Judeteana pentru Sport Bacau. La haltere, „Cupa CS Municipal Onesti” se afla la prima editie, in timp ce la gimnastica, manifestarea a ajuns la editia a II-a.
George MARTIN
Lasă un răspuns