Aflata in imediata apropiere a municipiului Onesti si tranzitata de DN 12A, care duce spre celelalte localitati de pe Valea Trotusului, comuna Tirgu Trotus se afla de citiva ani intr-un plin proces de transformare si dezvoltare. O motivatie in plus pentru pregatirile mai speciale care au loc in aceasta localitate este legata si de faptul ca, in acest an, comuna implineste, ca si Bacaul, 600 de ani de existenta. Agenda de lucru a primarului Ioan Anton si a consilierilor locali cuprinde, pentru acest an, importante proiecte de investitii in infrastructura rurala. „Dupa ce pe parcursul ultimilor doi ani au fost finalizate la Tirgu Trotus lucrarile de alimentare cu apa si extindere a retelei de energie electrica, avem acum in derulare proiectul de realizare a sistemului de canalizare si epurare a apelor uzate, pentru care s-a intocmit studiul de fezabilitate. In prima transa, va fi alocata de la Guvern suma de 36 miliarde de lei vechi, care inseamna o noua statie de epurare si realizarea unui tronson de 5 km de canalizare, la nivelul comunei. Dupa terminarea lucrarilor de canalizare, vor fi modernizate drumurile comunale 128 si 152 din satele Tuta si Viisoara si tot in acest an va fi continuat proiectul de colectare selectiva a deseurilor, derulat in parteneriat cu localitatile Tirgu Ocna si Pirgaresti. Avind in vedere ca sintem peste 5.000 de suflete, printre care si multi tineri, dar avem si o anumita traditie in fotbal, am intocmit o cerere de finantare pentru constructia unui nou teren de fotbal la dimensiuni standard, cu gazon natural, vestiare, tribuna si pista de atletism, investitie care se va ridica la peste 5 miliarde de lei vechi”, a declarat primarul comunei, Ioan Anton. Acesta a mai afirmat ca in vederea momentului aniversar a celor 600 de ani de existenta de la 6 octombrie se desfasoara lucrari de reabilitare si cosmetizare a principalelor obiective istorice ale comunei.
Fost mare centru negustoresc, Tirgu Trotus a fost mentionat documentar pentru prima oara la 6 octombrie 1408, in privilegiul comercial dat de voievodul Moldovei, Alexandru cel Bun. In prezent, localitatea are 5.483 de suflete, iar pe teritoriul ei isi desfasoara activitatea 64 de agenti economici, printre care o fabrica de prelucrare a laptelui, o fabrica de confectii, doua de prelucrare a lemnului si un important producator de fructe. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns