Astăzi, pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan”, va avea loc un spectacol caritabil susținut de elevii Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”. Evenimentul face parte din proiectul comunitar „Zâmbet în suflet”, care include o acțiune caritabilă și, în același timp, de voluntariat a elevilor din cadrul colegiului băcăuan. Proiectul are în centru spectacolul „Speranța unui vis de Crăciun”, organizat de clasa a X-a A, miercuri, 19 decembrie 2012, de la ora 17.00. „Elevii colegiului, dar și invitații acestora vor cânta și vor dansa. Din suma colectată se vor cumpăra produse alimentare pentru cadouri de Crăciun. De asemenea, am avut și o sponsorizare de la cora Bacău, pentru cei 57 de copii de la Centrul Pistruiatul”, a declarat prof. Ana-Maria Egarmin. Coordonatorii proiectului sunt prof. Ana-Maria Egarmin și elevele Măriuca Bursuc și Diana Stavarache. Beneficiari sunt 57 de copii de la Centrul pentru Copii cu Nevoi Speciale „Pistruiatul” – SPAS Bacău.
Ieri s-au oferit cadouri copiilor de la centrul de pe strada Oituz, iar astăzi se vor duce daruri beneficiarilor din locația din strada Mircea Eliade, iar vineri, 21 decembriue, la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău, elevii colegiului vor merge și-i vor felicita pe cei 172 de bătrâni cu ocazia sărbătorilor de iarnă. (Ștefan POPA)
Lasă un răspuns