Luni la Teatru şi „Party cu Kesar”, pentru week-end la Pub S4
Rockărimea urbei este aşteptată, la debut de week-end, adică vineri, 21 februarie, în Pub S4 din Bacău unde Kesar va da mare petrecere, asigurându-le prietenilor cele mai bune ritmuri rock ale timpurilor. Accesul la petrecere este liber, publicul fiind aşteptat în club începând cu orele 21.00. Sâmbătă, tânăra dar deja celebra la nivel naţional trupă de băcăuani Luni la Teatru revine pe scena Pub S4 într-un concert pe sufletul iubitorilor de muzică bună. Prietenii Luni la Teatru sunt aşteptaţi în local începând cu ora 21.00, suportul pentru trupă fiind de 10 lei. Pentru ambele seri, informaţii şi rezervări se pot obţine la numărul de telefon 0733 076 413, zilnic, între orele 12:00 – 20:00.
„Fabulous Saturday Night Party” cu invitaţi de renume, în Club 33
S=mbătă, băcăuanii amatori de muzică de club sunt aşteptaţi la Club 33 unde va fi „Fabulous Saturday Night Party” cu invitaţi celebri precum Marc Rayen (Radio 21, Vibe Fm) şi MC John Deeper. Petrecerea începe la ora 22.00, încălzirea fiind dată de MC Gaby şi DJ NDR. Intrarea este liberă, iar informaţii şi rezervări se pot obţine la numărul de telefon 0234. 572.700.
Seria petrecerilor până în zori continuă în The Stage cu ritmuri pentru toate gusturile
Week-end-ul debutează în The Stage cu „Good Vibe Party”, pe ritmuri de reggae, DNB, dancehall, dubstep, jungle, reggamuffin, asigurate de Sound-Bwoy&Qwer, cei mai tineri dintre petrecăreţii băcăuani regăsindu-şi, cu siguranţă, aici resursele de energie pentru o noapte întreagă. Petrecerea are loc vineri seară, 21 februarie, de la ora 21.00, intrarea fiind liberă. Sâmbătă, nostalgicii muzicii vechi, adepţi totodată ai ritmurilor blues-rock-pop actuale sunt aşteptaţi în acelaşi loc, de la ora 21.00, tot cu intrare liberă, la „Old Hits, New Sounds Party”. Informaţii şi rezervări se obţin la numărul de telefon 0734.99.09.88.
Lasă un răspuns