„Stim ca aparatul foto iti este un prieten de nadejde. Mai stim ca ai idei creative si originale, ca imaginile pe care le privesti iti vorbesc subtil prin detalii si culori. Cerceteaza-ti orasul, exploreaza-i fara teama suburbiile in cautarea cadrului perfect si realizeaza o fotografie cu tema «Orasul si culoarea”.
Provocarea vine din partea organizatorilor celei de-a treia editii a Atelierului de Arta Urbana, din Moinesti, proiect cultural adresat, dupa cum noteaza initatorii, indragostitilor de arta contemporana, iubitorilor de breakdance si pasionatilor de fotografie. Cei interesati sa intre in competitia „Orasul si culoarea” se mai pot inscrie pina pe 26 august, la miezul noptii, postind fotografia pe pagina de Facebook a Atelierului de Arta Urbana. Cistigatoare va fi lucrarea care reuseste sa adune cele mai multe „share”-uri” si o nota cit mai mare din partea juriului.
Numarul de share-uri va avea o pondere de 50 la suta din media finala, la fel si nota acordata de juriu. Cistigatorul va avea nu doar satisfactia de a fi realizat o lucrare foarte apreciata, ci va primi si un premiu de 100 de lei.
La acest concurs nu exista limita de virsta. Lucrarile inscrise vor fi expuse pe durata derularii Atelierului de Arta Urbana 2012, eveniment care se va deschide oficial la 1 septembrie. Mai multe detalii puteti obtine accesind paginile de internet www.moinesti.ro/atelierdeartaurbana si www.facebook.com/atelier99. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns