Ștefan RADU
În atmosfera tensionată a campaniei pentru referendumul de săptămîna trecută, Bacăul a găzduit a XXIV-a ediție a Festivalului Național „George Bacovia”. Joi, cînd politicienii noștri numărau urnele prin secțiile de votare, un grup semnificativ de intelectuali sărbătoreau creația literară. Nume care au marcat manualele multor generații de elevi și-au dat întîlnire „în orașu-n care plouă de trei ori pe săptămînă”. Au fost prezenți Eugen Simion – președintele Academiei Române, Eugen Uricaru – președintele Uniunii Scriitorilor, Gabriela Adameșteanu, Eugen Negrici, Mircea Radu Iacoban, George Genoiu, Gabriel Dimisianu, Ioan Holban și mulți alți scriitori. Un adevărat regal al spiritului!
Însă – așa cum mă atenționa un coleg din presa cotidiană – altele sînt prioritățile momentului. Interesele politice de moment, acțiunile populare de mare amploare, imaginea electorală, iată doar cîteva dintre prioritățile celor care – constituțional – ar trebui să vegheze la supraviețuirea culturii române. Joi și vineri, la întîlnirile patronate de spiritul lui Bacovia, nu au venit decît consilierii mai marilor urbei. O singură excepție a confirmat regula: dl prefect Cătălin Mardare a onorat adunarea și a mulțumit oaspeților importanți pentru contribuția lor la statuarea identității acestui oraș. Cu atît mai meritoriu este gestul dlui prefect cu cît domnia sa a dovedit că înțelege adevăratele priorități. Că o comunitate precum Bacăul nu poate exista fără dimensiunea culturală. Interesant este că atunci cînd aleșii noștri merg în străinătate ei definesc locul de unde vin prin repere precum Bacovia, Pârvan, Alecsandri, două universități, teatru, filarmonică… În cartea lor de vizită acestea sînt datele importante. Reveniți acasă, prioritățile se schimbă. Festivalul Bacovia nu mai prezintă interes, poeții aparțin altei lumi, iar o chermeză electorală devine actul suprem de manifestare culturală.
Această atitudine nu caracterizează doar pe mai marii Bacăului. La fel se comportă și cei de la București. Săptămîna trecută, am fost convocat la Ministerul Culturii pentru a plimba un dosar de finanțare de la etajul doi, la etajul cinci: cei doi funcționari nu comunică între ei și, atunci, petenții – din toată țara – trebuie să-și mute singuri hîrtiile de la un birou la altul, altfel cererile lor se pierd prin sertare dubioase. Pentru o subvenție de opt milioane de lei – cît un televizor de proastă calitate, aruncat prin cine știe ce birou de funcționar plictisit – redactorul șef al unei reviste de cultură trebuie să facă trei-patru drumuri în Capitală, să dea săptămînal telefoane la Minister, iar cînd – după cîteva luni de insistențe – banii vin, beneficiarul descoperă că jumătate din ei s-au dus pe facturi și deconturi generate de relația cu aceste structuri ale statului. Ciudat este că pentru concursuri stupide de miss, pentru baluri electorale, pentru salvarea cîinilor vagabonzi sau promovarea drepturilor homosexualilor se găsesc sume îndestulătoare. Așa cum scriam și altă dată, cu bugetul anual de care dispune o echipă de fotbal mediocră, o revistă de cultură trăiește – și marchează identitatea comunității – timp de 303 ani! Oare, peste vremuri, ce va rămîne? Șutul în bară al unei administrații ineficiente sau textele magnifice semnate de Bacovia? Afișele electorale sau sculpturile lui George Apostu? Întrebările – chiar dacă par retorice – sînt dramatice în contextul în care administratorii țării află despre creatorii din România abia după ce aceștia trec în neființă. Banii destinați culturii se cheltuie, în bună parte, pe jerbe și coroane. În mintea diriguitorilor, marii poeți sînt doar cei morți. România, cimitir al speranțelor noastre, își caută identitatea într-o lume ce tinde către globalizare, unde nu cu tractoare și șaibe vom contribui, ci cu spiritul nostru creativ, cu zestrea de cultură adevărată care îmbogățește patrimoniul european. Vom fi cetățeni ai continentului în măsura în care vom avea un act de identitate spirituală cît mai consistent. Altfel, vom rămîne o masă gregară, mînă de lucru ieftină și piață de desfacere pentru puzderia de deșeuri alimentare frumos ambalate…
Lasă un răspuns