Ștefan RADU
În ultima vreme, oriunde mi-aș arunca privirea întîlnesc oameni care vorbesc – plini de patimă – despre „spiritul de echipă”. Marele Dragomir, tăticul fotbalului în România, se jură cu mîna pe inimă că „la Ligă, se lucrează în echipă”, iar cei de la Federație nu știu ce înseamnă asta cîtă vreme l-au sancționat pe „bietul Becali”. Premierul Năstase, abia întors din America Latină, ne învață tangoul declarațiilor politice confuze, cerînd colegilor de partid să fie loiali echipei din care fac parte și să-i apere, cu orice preț, pe miniștrii acuzați de corupție. Tot despre echipă a perorat și Valer Dorneanu, președintele pesedist al Camerei Deputaților. El a atras atenția românilor că votul uninominal îi va face pe aleși să fie mai puțin ascultători față de partid, subminîndu-se, astfel, unitatea monolitică de grup.
Termenul este preluat din teoria managementului general, tradus în românește de cei care încă mai resimt sechelele documentelor de partid ceaușiste unde se vorbea despre poporul unit în jurul conducătorului genial. Astfel, o noțiune extrem de generoasă în semnificații a devenit sinonim pentru „spiritul de gașcă”. În final, nu mai contează în sprijinul a ce se face apel la spiritul de echipă, ci loialitatea complice este primordială în interiorul găștii. Gașca este o minoritate agresivă și gălăgioasă care domină majoritatea prin șantaj și mită. Citim în dicționar că există doar cîteva sinonime: șleahtă, clan, bandă, clică. Noțiunea de echipă nu are ceva în comun cu termenii de mai sus, chiar dacă este definită ca „un grup de oameni care îndeplinesc o acțiune comună sub conducerea unui șef” (conform DEX). Totul depinde de natura „acțiunii comune”. Din „spirit de echipă” original se dau scutiri la taxe și impozite clientelei politice, din același motiv se mușamalizează incompetența și ineficiența unor funcționari puși în fruntea unor instituții cu zapis de la partidul de guvernămînt, iar acum, tot în gașcă, se acționează pentru a se respinge votul uninominal. Cînd veșnicul domn Sersea – din păcate, parlamentar cunoscut băcăuanilor – îi trimetea pe tinerii de la Pro Democrația „la muncă, pe centură, golanilor!” (după cum s-a văzut și s-a auzit în jurnalele televiziunilor), spiritul de gașcă a fost exprimat în toată splendoarea sa. Chiar dacă dl Dorneanu a încercat să motiveze – din spirit de echipă – mojicia colegului iritat de normele democratice, atitudinea arogantă a împricinatului – care molfăia gumă de mestecat în fața camerelor de luat vederi – a lăsat un gust amar electoratului cinstit care l-a trimis în Parlament pentru a-i reprezenta. Votul uninominal i-ar obliga chiar și pe derbedeii politici să fie mai reținuți în manifestări, să mimeze – măcar! – respectul față de cei care l-au votat. Gașca își pierde autoritatea față de membrii săi în condițiile în care indivizii depind de mulțimea de voturi directe, nu de o listă stabilită în culise, pe baza gesturilor de loialitate față de marele șef. În acest moment, șansa găștilor din Parlament este lipsa de calitate și personalitate a multora dintre aleși. Aceștia, fără gașca menită să-i propulseze în funcții, vor dispărea din spațiul politic. Abia după curățarea mediului de asemenea specimene, noii parlamentari aleși direct de către cei mulți vor putea vorbi despre spiritul de echipă și despre acțiunea comună în favoarea electoratului. Tranziția de la gașcă la echipă depinde de calitatea morală a celor implicați în acest proces. Deocamdată, găștile noastre se chinuie să-și spoiască imaginea, să arate „european”, „internațional”, confundînd o asociație mondială de partide sau o uniune de state democratice cu o gașcă mai mare, numai bună să le protejeze interesele meschine și periculoase pentru națiune. Nici NATO, nici UE nu reprezintă găști menite să impună – prin mijloace perverse – regulile unui grup restrîns. Acestea sînt organizații înființate pentru realizarea unei acțiuni comune, așa cum este ea cerută de către națiunile pe care le reprezintă. În interiorul unor asemenea instituții internaționale, gășcarii nu au viață lungă. Gașca mimează echipa în măsura în care șmecheria (sinonimă, în dicționar, cu șarlatania) se vrea inteligență. Astfel, lehamitea a ajuns endemică în România…
Lasă un răspuns