Primăria municipiului Bacău, compania de publishing online Arhipelago Interactive și societatea Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău organizează, luni, 30 octombrie, conferința Afaceri.ro cu tema „Poziționare, bune practici, perspective și instrumente de creștere economică”. Evenimentul va avea loc la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău, în intervalul orar 9,30 – 17,00, timp în care se vor derula prezentări, dezbateri, workshop-uri și networking, în care participanții vor afla informații despre fondurile europene care pot fi accesate în anul 2014, despre finanțările bancare de care pot beneficia în funcție de profilul firmei pe care o conduc și despre avantajele creării clusterelor pe domenii de activitate.
Petru DONE
Conferința va fi prezidată de primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, speakerii anunțați fiind Anca Laura Ionescu – secretar de stat la Ministerul Economiei, Gabriela Macoveiu – director în Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Andrei Hohan – managing Partner în Fia Test, Mircea Munteanu – manager de operațiuni în România al Elastoffice AG Elveția, Bogdan Ghineț – manager partener la Acces Project Investments, Alexandru Lăzescu – analist economic, Carmen Gavrilescu – Marketing Manager la Grupul Agricola Bacău, Tatiana Șoldeanu – director de marketing la Pambac Bacău, Marius Alexa – CEO Arhipelago, Vajda Lajos – președintele AICAR și al clusterului Green Energy și Corneliu Pricope – directorul Incubatorului de afaceri al Centrului de Afaceri și Expozițional Bacău.
Afaceri.ro 2013 cuprinde o serie de zece conferințe care fac un tur al principalelor orașe din țară, adaptând tematica fiecărui eveniment la orașul gazdă, pentru a aduce la lucru forțele care pot genera creștere locală, eficiență și afaceri noi. Bacăul este al șaselea oraș în această serie. Intrarea la conferință este gratuită.
Ramona a zis
luni 30 oct?