Eugen VERMAN
Un fapt – nu i-aș spune divers ci, mai degrabă, deosebit – mi-a deșteptat amintiri despre un alt fapt, oarecum asemănător, petrecut cu ceva mai mult de cinci decenii în urmă. Elev în clasa a șaptea a unei școli elementare fiind – adică, pe vremea aceea, în ultimul an – împreună cu alți colegi de-ai mei, între care Petrică Plăcintă, Tuță Botez, Vasile Căciuleanu, Constantin Tănase – am înființat, la școala noastră, o Bibliotecă. Scriu cu literă mare, deoarece o astfel de instituție – căci și o Bibliotecă școlară este o instituție – este acea oază de lumină care, pentru cei ce îndrăgesc cartea, înseamnă împlinirea destinului. Mai întîi înființasem o bibliotecă „de mahala”, la Tuță Botez acasă, într-o magazie. Și, cum dirigintele nostru a aflat de acest fapt, ne-a îndemnat „să mutăm” cărțile la școală, băieți, aduceți-le la școală, în clasa voastră există un dulap mare, că școala nu are decît o bibliotecă de specialitate, pentru cadrele didactice, și o să vedeți cîte satisfacții o să aveți, așa ne-a îndemnat domnul diriginte, și noi le-am dus la școală, erau, cred, vreo sută de cărți, Eminescu, Vlahuță, Caragiale, Rebreanu, apoi autori sovietici, Valentin Cataev, Galina Nicolaeva, Mihail Șolohov…, nu-i țin minte chiar pe toți, dar autori de cărți pe care le citisem de mai multe ori, știam poezii pe de rost, ne închipuiam marinari, inspirați din „O pînză în depărtare”, de Valentin Cataev, aveam modele și idealuri „culese” din aceste volume pe care le iubeam atît de mult și de care eram mîndri că ne aparțineau… Am ales și un „consiliu” de conducere al Bibliotecii, am instituit și o taxă lunară, mi se pare de 1 leu, bani din care, cu timpul, am cumpărat alte cărți și, ceea ce ne-a bucurat cel mai mult, a fost „înghesuiala” la împrumutat, de la cei din clasa întîi la cei mai mari… Am absolvit, în 1951, școala, iar Biblioteca a rămas drept amintire, din partea noastră, acolo, unde îi era locul și unde, de-a lungul multor ani, a format dragostea pentru lectură a zeci și zeci de copii care, devenind maturi, au transmis-o urmașilor lor…
…Mi-am amintit toate acestea auzind că de 1 iunie, într-un sat din județul Bacău – Odobești, comuna Secuieni – a avut loc un eveniment care va rămîne, peste ani, drept un punct luminos de reper pentru generațiile de elevi din această școală. Am fost nu o dată la Odobești, am fost și în această școală, dar regret că n-am putut fi prezent la evenimentul de care vă voi spune cîte ceva în cele ce urmează… Ca ziarist cu mulți ani „la activ” știu că, dacă vrei să scrii ceva care să creeze emoții, pe lîngă vocație se cere să fi participat la faptul despre care scrii. De aceea regret că treburi urgente m-au dus prin alte zone din țară chiar atunci, de Ziua aceea minunată, înscrisă în inimi drept Zi Internațională a Copilului… Și la Odobești, a fost, deci, sărbătoare. Dar o sărbătoare deosebită, cu oameni mulți, cu elevi emoționați și entuziaști, cu momente adînci… Cel puțin așa am înțeles din ce mi-au spus doi protagoniști ai acestei zile de neuitat, e vorba de domnii Iordache Ciupercă, președintele Asociației Revoluționarilor din Bacău, și Vionică Zota, secretarul acestei unice și atît de semnificative instituții. În dimineața acelei zile au sosit la Odobești nouă reprezentanți ai Revoluționarilor, în frunte cu cele două personalități. Și au adus cu ei, drept cadou pentru Școala din sat, o Bibliotecă de 700 de volume! Da, 700 de cărți, pentru elevii – și nu numai pentru elevii – din acest sat. Iată ce mi-a zis, mai întîi, domnul Iordache Ciupercă: „Ne-am gîndit să apelăm la cunoștințe, la prieteni, la vecini și, desigur, la bibliotecile noastre, să colectăm cărți și să le ducem unei școli despre care știam că nu deține bibliotecă… Mai întîi au adus cărți toți membrii Asociației noastre și, la exemplul lor, am primit, cum v-am spus, de la numeroși oameni din oraș…” „Eu – intervine domnul Zota – am apelat la vecini care, cînd au auzit că vrem să dotăm o școală sătească, s-au întrecut, pur și simplu, în a-mi aduce zeci și zeci de volume… Chiar și acum, după ce am fost la Odobești, îmi mai bat la ușă…”. Revoluționarii au fost primiți cu multă bucurie și cu mult respect. Momentul înmînării cărților a fost emoționant. După cum emoționante au fost și cuvintele rostite de reprezentanții revoluționarilor, de directorul școlii, domnul Constantin Năcuță, de copii. Apoi, a avut loc și un concurs de cultură generală, toți concurenții fiind răsplătiți cu diplome purtînd emblema Asociației Revoluționarilor din Bacău. „A fost o zi de neuitat. O amintire pe care o voi purta mereu în suflet” – mi-a mai zis domnul Ciupercă. …Într-o vreme în care cartea a ajuns apanajul celor cu bani – o carte din Biblioteca pentru toți costă 1 Euro! – fapta revoluționarilor este cu atît mai de laudă. Școala din Odobești are Biblioteca sa. E un lucru minunat. Așa a fost și cu cinci decenii în urmă la școala unde am învățat eu.
Lasă un răspuns