O mie saizeci de locuri din scolile de arte si meserii din judet au ramas neocupate, dupa prima repartizare computerizata. Majoritatea candidatilor au optat pentru un loc in liceu, 2008 fiind primul an cind singurul criteriu de admitere a fost media si nu prezenta la Testele Nationale. Mai mult de zece scoli de arte si meserii din judet nu au avut la anumite specializari decit o mina de candidati, in timp ce altele 56 au ramas cu clasele necompletate. In cele mai ingrijoratoare situatii se afla Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacau – specializarea Comert (dintr-un total de 56 de locuri, 47 au ramas neocupate), Grupul Scolar Agricol „J. M. Elias” Sascut – specializarea Agricultura (27 neocupate, din 28), Grupul Scolar Agricol „J. M. Elias” Sascut – Mecanica (40 neocupate, din 56), Colegiul Tehnic „Petru Poni” Onesti – Industrie textila si pielarie (22 neocupate, din 28), Colegiul Tehnic „Petru Poni” Onesti – Industrie alimentara (20 neocupate, din 28), SAM Bacau – Industrie textila si pielarie (23 neocupate, din 28), SAM Agas – Fabricarea produselor din lemn (21 neocupate, din 28), SAM Rachitoasa – Fabricarea produselor din lemn (21 neocupate, din 28), SAM Cleja – Industrie textila si pielarie (22 din 28), SAM „G. J. Cancicov” Parincea – Agricultura (45 din 56) sau SAM Buhusi – Agricultura (26 neocupate, din 28).
„In atentia Inspectoratului Scolar Judetean vor fi scolile de arte si meserii in vederea promovarii lor optime in rindul elevilor. Ne-am propus realizarea unui studiu care sa reflecte cauzele slabei orientari catre scolile de arte si meserii”, a declarat Ovidiu Cojocaru, inspector scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau.
Repartizarea computerizata din a doua etapa de admitere a fost programata pe 12 iulie, ultima zi de inscriere pentru candidatii care nu au participat la prima repartizare si pentru cei respinsi in prima etapa fiind marti, 8 iulie. „Daca nu se vor ocupa aceste locuri in urmatoarele etape ne asteptam ca in toamna sa apara cazuri de restringere de activitate, pentru ca in cele mai multe cazuri s-a facut planul de scolarizare pe baza cadrelor didactice existente. De aceea, e foarte important ca directorul sa faca o prognoza realista”, a atentionat inspectorul scolar general adjunct Cristian Merticaru.
Lasă un răspuns