La nici o săptămînă de la slujba de recomemorare, pe 24 septembrie 2011, a unor legionari, executaţi în aşa zisa noapte legionară a „cuţitelor lungi” din 21-22 septembrie 1939, crucea închinată victimelor unui timp istoric şi în egală măsură, însemn al creştinătăţii, a fost culcată la pămînt!
În decursul a 72 de ani, pe amplasamentul de la intersecţia unor drumuri care duc spre aşezămintele monastice de la Ciolpani şi Runc, în cîmpul din marginea oraşului Buhuşi, întotdeauna a existat o cruce a legionarilor, înlocuită de cîteva ori, în timp-ultima fiind aceasta a cărei dezrădăcinare rămîne neelucidată, ca şi întreaga istorie a Mişcării Legionare.
Faţă de acest fapt sunt diverse puncte de vedere, mai mult sau mai puţin ipotetice. Pe de o parte, preşedintele partidului Pentru Patrie (PPP), filiala Bacău, Mihai Moisă afirmă că „în nici un caz, crucea nu a căzut întîmplător, dat fiind faptul că avea o fundaţie din beton, iar căderea ei, în acest caz ar sfida toate legile fizicii. Este, neîndoielnic vorba despre o vădită acţiune tendenţioasă, încărcată de ură, nejustificată nici uman, nici istoric”.
Pe de altă parte, punctul de vedere al Poliţiei Orăşeneşti Buhuşi, pune pe seama vîntului şi a surpării, căderea crucii.
Faptul s-a petrecut la amiaza zilei de 29 septembrie. Peste noapte, Poliţia a desfăşurat patrule de pază a crucii, rămasă culcată de-a curmezişul, în marginea şoselei, pentru efectuarea de investigaţii.
Odată efectuate, aceste investigaţii care au condus la deliberarea amintită, crucea a fost reaşezată a doua zi la locul ei.
Trebuie reamintit numele celor trei legionari în a căror memorie este închinată crucea: Vasile Avădanei, Nicolae Mălinici, Vasile Popa.
Aurel V. ZGHERAN)
Lasă un răspuns