Marti, imediat dupa ce presedintele Basescu a plecat din Saucesti, in tabara ad-hoc a sinistratilor s-a petrecut o chestiune definitorie pentru modul in care românul se pricepe sa intervina fara sa faca nimic.
Un barbat a avut o criza de epilepsie. Prima data, pentru ca nici el si nici familia nu stia ca ar suferi de asa ceva. Logic, sotia a inceput sa tipe dupa ajutor iar copilul a facut un atac de panica si a inceput sa urle ca din gura de sarpe.
Pina aici totul a fost normal din punct de vedere al ordinii naturale; spunem asta ca sa parodiem o celebra zicere din veacurile trecute. Anormala a fost atitudinea zecilor de sinistrati care s-au adunat ca la urs sa vada cum moare (asa parea) barbatul. Oameni in toata firea si copchii s-au imbulzit in jurul bolnavului sa vada cu ochii lor cum isi da duhul dar fara sa fac un gest inteligent de prim-ajutor. Iar cel mai inteligent gest ar fi fost sa se dea la o parte, in cazul in care nu se pricepeau ce sa faca intr-o criza de epilepsie, si sa-i lase pe cei care ar fi putut sa-l ajute.
Cu mare greutate, citiva jandarmi au impins lumea la o parte pentru ca un voluntar al Crucii Rosii sa acorde primul ajutor pina la sosirea ambulantei, parcata un kilometru mai la vale.
In concluzie: ce ne mai place sa cascam gura cind se intimpla cite ceva…
Lasă un răspuns