Sub deviza generoasei lupte antipiraterie, o noua moda pune stapinire pe România: cinematografele cu transmisie in direct. Adica, filmul nu mai ruleaza pe pelicula ori pe un DVD in cinema, ci este transmis prin satelit de la Hollywood si proiectat in sala de cinema.
Ideea pare ok, chiar daca la calitate imaginea nu se compara cu pelicula proiectata pe ecranul de pinza. Numai ca, in România exista niste probleme.
Asa se face ca, o avanpremiera a ultimului film cu James Bond, organizata special pentru VIP-uri, s-a finalizat prost si nefericit pentru cei care au pus la punct minunea.
Din cauza ca organizatorii si sponsorii s-au lungit in cuvintari si prezentari, s-a depasit ora la care era programata difuzarea filmului. Asa ca, pe la jumatate, transmisia s-a intrerupt.
Motivul este cit se poate de simplu: parola pentru retransmitere era valabila un anumit interval de timp. Cum s-a depasit ora la care expira parola, filmul s-a taiat. Macar, daca se rupea pelicula o mai lipeai cu acetona. Asa, e mai greu.
Din acest motiv, VIP-urile, printre care s-a numarat si ambasadorul Marii Britanii, au trebuit sa plece acasa si, probabil, sa caute filmul pe torente sau pe DC ca sa se poata merge la culcare linistiti ca si de data asta Bond ii bate pe toti si ramine cu fata.
Lasă un răspuns