Nenumarate au fost cazurile relatate de mass media in care primari si fundatii din Romania au fost demascate ca ar fi deturnat fonduri europene. Gainariile si artificiile financiare pe care le-au facut respectivii pentru a se infrupta din granturi, ei si apropiatii lor, ne-au indus ideea ca sintem o natie de furi plasati inca departe de marea familie europeana. Aruncindu-ne un ochi in ograda celor presupusi a fi mai curati decit noi, ne dam seama ca nu sintem mai cinstiti decit altii, dar nici mai hoti. Nu avem nici macar un reprezentant in topul celor mai mari fraude cu fonduri UE!
Chiar daca nu a delapidat cea mai consistenta suma, un functionar belgian al UE a izbutit cea mai cinica „redirectionare de fonduri”: in 2006, el a folosit in scop personal bani obtinuti pentru ajutorarea victimelor de la Cernobil. Iar un fost primar al unui oras din Spania a convertit scoala de calarie pentru care primise finantare europeana intr-un bordel numit „Al saptelea cer”. Mda, tot un fel de calarie si asta!
Printre altele, un afacerist danez a primit 100.000 de euro pentru a amenja o pirtie de schi intr-o zona unde formele de relief nu permiteau nicicind acest lucru, iar un dentist italian si-a cumparat masini de lux in loc de panouri solare. Tot un italian, senator al Partidului Democrat, a primit 300.000 de euro de la UE pentru a creste viermi de matase, dar nu a reusit decit sa distribuie banii catre rudele care viermuiau in jurul sau.
Lista cu minunile enumerate aici a fost data publicitatii de buletinul Open Europe, care le-a extras din raportul financiar al Curtii Europene de Conturi. O buna sursa de inspiratie pentru viitor, nu?
redactzia violuri a zis
iar eu mi-o falfai pe mine de ras. Hahaha! Ce articol bai aia din Bacau!