Filiala locală a Crucii Roşii anunţă că, în perioada imediat următoare, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România derulează în municipiul Bacău cursul de formare profesională „Îngrijitoare bătrâni la domiciliu”, acţiune posibilă în cadrul proiectului „PRO-SĂNĂTATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din România la programele de formare profesională continuă”.
Pot beneficia de curs, în mod gratuit, persoanele cu minim studii gimnaziale, angajate cu contract individual de muncă, fără calificare sau cu nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social (angajaţii din unităţile sanitare publice şi private, creşele şi grădiniţele private, centrele private de îngrijire copii şi bătrâni, asociaţii şi fundaţii cu profil medico-social), care nu au mai beneficiat de vreo altă formă de finanţare din fonduri publice naţionale sau comunitare, în calitate de participanţi, pentru un astfel de program.
Cursul are o durată de nouă săptămâni, din care trei sunt de pregătire teoretică, evaluarea finală susţinându-se în faşa unei comisii constituite din specialişti desemnaţi de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bacău şi coordonatorul de formare al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.
Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate sunt aşteptate să conacteze responsabilii la nivel local ai programului: Raluca Diaconu, coordonator local campanii (0721.20.40.02, email: danraluca7@gmail.com) sau Ioana Laura Buculei, expert Informare, consiliere şi orientare profesională (0740.385.317, email: buculeilaura@gmail.com) sau să se prezinte la sediul Crucii Roşii Bacău, str. Oituz, nr.61.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European – Investeşte în Oameni! prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi este implementat, în perioada aprilie 2014 – octombrie 2015, de către Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică CATALACTICA, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Fundația pentru Recuperare, Integrare și Promovare Socială ECHOSOC.
Lasă un răspuns