Dan POPA
Nuu, nu e vorba în acest articol despre telefoanele la Informații CFR sau cele date la Autogară. Nici despre eternul 931 sau 930, devenit serviciu cu plată, deși el merită cu siguranță un articol: cum adică, tot eu, clientul, să fiu taxat pentru ca să mi se facă reclamă la marfa distribuitorului de telefonie, să mi se spună adică ce servicii îmi oferă acesta sau pe cine pot găsi în rețeaua lui ?
Subiectul este altul și anume accesul la informațiile publice sau private accesibile persoanei. România este parte a unor convenții internaționale și s-a obligat să ofere cetățenilor săi aceleași drepturi ca ale cetățenilor altor state semnatare. Una dintre aceste convenții stipulează dreptul persoanei de a i se furniza informațiile publice și de serviciu care o privesc. Ceea ce exclude, evident, accesul la informația privată despre o altă persoană, de exemplu numărul de buletin al acesteia din urmă sau CNP-ul (cel pe care vă sugerez să nu-l mai dați la fel de fel de concursuri sau comercianți). De asemenea, nu este larg accesibilă informația care constituie secret de serviciu, secret de stat ori secret militar.
Lista categoriilor de informații la care au sau nu acces persoanele este lungă, iar legiuitorul a pus deja ordine aici. De exemplu, informațiile despre cheltuirea banilor publici trebuie să fie accesibile cetățenilor care, să nu uităm, sînt plătitori de impozite (oferind astfel banii cu pricina, despre care e foarte firesc să se intereseze cum sînt gospodăriți). În Italia și nu numai, dreptul cetățeanului de a se interesa de orice problemă publică reprezintă un drept constituțional.
În viața fiecăruia dintre noi au fost, cred, momente cînd n-am știut să solicităm o informație utilă și, mai mult de-atît, pe care eram îndreptățiți s-o primim. Ca elevi, unii dintre noi n-am știut că avem dreptul la explicații în timpul lecției predate și că acest lucru nu se va sancționa printr-o notă slabă. Abia la „ascultare” puteam fi sancționați, dacă era cazul. De asemenea, elevul are dreptul de a afla ce notă a obținut cu ocazia evaluării și de a solicita înscrierea ei pe carnet. De asemenea, elevul are dreptul de a afla de ce răspunsul său nu a satisfăcut, ce criterii ale exigenței profesorului nu a îndeplinit. A cere adeverințe care să ateste situația de elev, pentru a a avea, pe baza lor, acces la anumite servicii (de exemplu, la bibliotecă) este tot un drept al elevului. Similară este situația persoanelor salariate.
De multe ori, aceste drepturi ne-au fost încălcate sau am fost împiedicați să le exercităm, în timp ce de altele s-a abuzat. De pildă, la eliberarea actelor de studii, departamente universitare din fosta capitală a Moldovei refuzau uneori emiterea lor imediată, făcînd indirect presiune economică asupra solicitanților. Amînarea emiterii actului de studii (diplomă și foaie matricolă) putea obliga persoana să rămînă încă o zi în deplasare în centrul universitar respectiv, cu toate costurile aferente (cazare, masă, o zi de lucru pierdută, anunțarea întîrzierii la serviciu, etc). Soluția mai civilizată, taxa de urgență, n-am auzit să se fi aplicat în situația respectivă. Partea bună este că această situație pare pe cale de dispariție. Oricum, în epoca computerelor, e dificil de crezut că nu se poate face într-o zi o listă cu notele care au fost puse cu ceva timp în urmă, deci au existat luni sau ani de zile în care ele puteau fi introduse într-un computer. Sau că nu se poate imprima o diplomă.
Ca posesori de cărți de muncă, avem dreptul la a consulta aceste documente ale noastre, cu date personale. Avem cel puțin dreptul, în condițiile în care cartea de muncă rămîne la biroul de personal, să obținem copii ale informațiilor de acolo. E valabil pentru orice alte informații care atestă propria noastră activitate profesională, calificările sau relațiile de muncă.
Obținerea de documente și formulare de documente publice, nesecrete, ar trebui să fie posibilă din orice sursă care are posibilitatea legală să le emită. E cel puțin jenant să ți se refuze accesul la formatul unui formular sau document, încât să fie nevoie să-ți bați la mașină sau să-ți tehnoredactezi la calculator propriile formulare (Fac excepție formularele cu regim special, cele înseriate, ele au alte reguli de emitere și folosire). Formularul necompletat, cu rubricația lui, este și el o informație publică sau profesională, destinat acelora care au nevoie de el. Să nu mai auzim că nu se găsesc formulare sau nu se știe cum ar trebui să arate, domnilor funcționari sau secretari ! Avem măcar dreptul să primim formularul de completat, alb sau descrierea lui, în cazul în care chiar nu se găsesc (Aici e o oportunitate pentru posesorii de copiatoare. Ar face o bună afacere dacă ar avea o colecție zdravănă de formulare gata de copiat pentru clienți). Altă aberație este ca astfel de documente nesecrete să se ceară a fi completate în sediul instituției. Dă-mi, domnule/doamnă, formularul alb acasă !
Eliberarea diverselor informații și documente care ne privesc, de la arhive sau instituții, departamente de personal sau tribunale, trebuie să se desfășoare fără opinteli. Trage cineva de timp ? E domnul sau doamna de la ghișeu împotriva legii ? Puteți chiar pune această întrebare birocratului sau birocratei din fața dumneavoastră ! Dacă e cineva împotriva legii, s-o știm și noi.
Lasă un răspuns