Dan POPA
Promisesem, într-un număr anterior din „Ziarul de Bacău”, unele sugestii pentru românii doritori să trăiască ceva mai bine. Personal le doresc tuturor să devină posesori ai unor mici afaceri prospere pe care să le dezvolte mai apoi. Veți spune că e o utopie, că ne mai lipsește mult pînă să ajungem acolo! E adevărat, dar și greșit totodată. Utopie nu este, dar ceva ne lipsește.
Unii vor spune că ne lipsește capitalul. Da și nu. Micul întreprinzător dispune de mai multe feluri de resurse, de care însă habar nu are. Un adevărat capital. Întîi de toate, are timpul de partea lui. Dacă e o afacere mică, ai puțini clienți, poți să te ocupi de ei ca nimeni altul. Iar timpul, vorba englezului, înseamnă bani. Dacă particularul reușește să muncească, să inventeze, să creeze, să proiecteze, să inoveze, să presteze servicii, să dea consultanță, sau ( de ce nu ?) să facă zacuscă, să care de la piață, să distribuie mărfuri ori să se profileze pe servicii, să descopere oportunități astfel încît să cîștige net măcar un euro pe oră, ei bine, ar putea capăta minim 8 euro pe zi, adică 48 de euro (8 x 6) pe săptămînă. Luna de 30 de zile are cam 4,28 săptămîni (cam patru săptămîni și un sfert) și aduce peste 200 de euro (peste 205, mai exact). Calculați. Astfel, a trăi cu 100 de euro pe lună, ceea ce face o anume majoritate a românilor, devine trecut.
Alt capital este cunoașterea. Și mă refer nu numai la cea teoretică, ci și la ceea ce știți să faceți practic. Se spune că ideile de afaceri se fură. Fals! Afacerea ta, române, ești chiar tu. Făcînd ceea ce, de
fapt, făceai și înainte, dar de data aceasta pentru alții, poți deveni tu însuți un producător sau un prestator de servicii. Eu, de pildă, relatam sau povesteam în tren oamenilor diverse lucruri, navetist
fiind. Acum, această deprindere a devenit un fel de meserie. Legea îmi permite să vînd drepturi de autor pentru relatările sau povestirile spuse, sau să vînd, în condițiile Legii drepturilor de autor (Legea
8/1996), dreptul de a se exploata prin vînzare, publicare etc aceste mici texte create (legea numește aceste creații intelectuale proprietate intelectuală”).
Apropo de capital și creație: o mică afacere crește și aduce bunăstare, valoare, în doar două moduri: imediat, prin vînzarea de produse și servicii (legea asimilează unele cu altele) și, pe termen mai lung, prin invenții și inovații. Românii sînt inventivi, dar oarecum neatenți. Inventează, dar se lasă jumuliți de drepturile lor asupra invențiilor, inovațiilor, programelor de calculator, cărților, articolelor,
neprimind în schimb decît sume ridicole, care abia acoperă munca depusă, nu creativitatea folosită! Renumite firme românești refuză să recunoască drepturile de autor patrimoniale ulterioare primei exploatări cumpărînd, de fapt, la prețul muncii, toate drepturile asupra operelor. Tu, muncitorul, de fapt creatorul acelor valori, ești silit să-ți dai opera contra banilor pentru muncă. Adică să dai opera gratis, pentru că doar munca este plătită. (Măcar dacă munca ar fi plătită la nivel european, dar nu e!). Aceasta e o veritabilă naționalizare a proprietății intelectuale! Legea 8/1996 prevede (și de aceasta se profită forțîndu-vi-se mîna să semnați) că în lipsa clauzelor incluse în contractul de muncă prin care drepturile de autor revin autorului, firma angajatoare beneficiază de ele.
Ea a fost făcută astfel din intenția legiuitorului de a nu bloca, în ziua apariției legii, toate editurile, teatrele etc., deoarece n-aveau contracte pentru drepturi de autor sau prevederi în contractele de
muncă. Din nefericire, manageri de personal lipsiți de respect pentru angajați omit să negocieze situația acestor drepturi (pe care legea le recunoaște, totuși, creatorilor), promovînd angajarea pe niște contracte de muncă tipizate, în care rezervarea de către autor a drepturilor asupra operei, cu excepția celor cesionate instituției, lipsește.
Este dreptul dumneavoastră, domnilor angajați-autori, să negociați aceste aspecte. În țările civilizate, dreptul de autor de carte, după
epuizarea ediției, la circa un an, revine autorului de carte, care poate face orice în continuare cu cartea lui, inclusiv s-o pună pe Internet pentru uzul umanității. Dreptul de autor pentru punerea în scenă a unei piese de teatru se poate vinde pentru una-două-trei stagiuni și atît. Țineți minte că televiziunea nu putea difuza, uneori, un film bun decît o singură dată, indiferent de cererea telespectatorilor ? Fusese cumpărat exact dreptul de a-l difuza o dată. Așa era vîndut dreptul de difuzare pentru filmul acela. De
asemenea, vînzarea drepturilor în exclusivitate e o altă practică incalificabilă. De fapt, conform legii, autorul are dreptul de a autoriza oricîți beneficiari ai cesiunii să-i folosească opera. Nu renunțați la acest drept. Puteți, însă, evita aceste matrapazlîcuri,
deoarece o mică modificare în operă o transformă într-o alta, diferită (opera contează doar în ansamblul ei) și o puteți revalorifica.
Lasă un răspuns