Pensionarii, eterna poveste cu accente tragice si evolutii dramatice? O povara pentru orice sistem politic de guvernare, sau o punere in ecuatia existentei acestora a principiului solidaritatii sociale? Iata intrebarile care nu-i ocolesc pe romanii de toate virstele, cu raspunsuri si atitudini pro si contra si care se inmultesc in conditiile manifestarii crizei economice si financiare globale, cu tuseuri romanesti accentuate si ale bugetului de recesiune. Acestui cadru controversat, alarmist, contradictoriu si stresant i se insumeaza si cele trei initiative cu data de inregistrare 1 aprilie in evidentele virstei a treia: cresterea cu 3 la suta a tuturor pensiilor de asigurari sociale de stat si a plafonului minim lunar la trei sute de lei a pensiei sociale, introducerea la Senat a proiectului de lege initiat de Partidul Conservator privind adoptarea unei legi unice a pensiilor, si nu in ultimul rind recomandarea, cu titlu imperativ, a Bancii Mondiale, de ridicare a virstei de pensionare la saptezeci de ani, deopotriva pentru barbati si femei. Masura ce ar urma sa fie implementata in integralitatea ei pina la finele primei jumatati a acestui secol, recte in urmatoarele patru decenii. Motivatiile unui asemenea demers devastator venit din partea marilor finantisti ai lumii sint clare, logice si de efect, dar complet lipsite de componentele umana, morala si restitutiva. Populatia imbatrineste, raportul dintre contributorii la fondurile de pensii si beneficiarii acestora se modifica in sens negativ, sistemul devine nesustenabil si risca sa falimenteze bugetele. Prelungirea duratei de activitate si scaderea perioadelor de plata ar echilibra balanta platilor si ar tine-o sub control. Devenind chiar excedentara. Privita din perspectiva opusa, chestiunea ne apare ridicola, brutala si profund antiumana: speranta de viata a romanilor este, la ora actuala, de 68 de ani la barbati si putin peste 70 la femei. Punerea in aplicare a recomandarilor expertilor Bancii Mondiale ar echivala, practic, cu desfiintarea sistemului public, de care ar mai beneficia doar o mina de urmasi pe durate foarte scurte. Analize si evaluari de data recenta, din urma cu doi-trei ani de zile, efectuate in tara, au stabilit, pe baza de indicatori statistici consacrati, ca durata medie de plata a pensiilor este de paisprezece ani si jumatate, iar cuantumul lunar al pensiilor este cu putin peste o treime din ceea ce i s-ar cuveni sa primeasca din contributiile acumulate si actualizate. Asadar, contribuabilul de ieri devenit pensionarul de astazi reprezinta o importanta sursa de venit la buget, nicidecum o povara a acestuia, asa cum se acrediteaza tot mai mult aceasta idee contraproductiva, ce induce o anume stare de disconfort psihic printre anumiti romani. Exceptia de la regula o constituie, desigur, pensiile de lux ale categoriilor suprafavorizate, precum magistratii, parlamentarii, alte categorii de inalti demnitari, politistii, militarii, cei din serviciile speciale, ale caror pensii se stabilesc pe criterii inverse, deci atipice: contributii mici, drepturi foarte mari, virste de pensionare reduse. Unor astfel de nedreptati incearca sa li se opuna proiectul de lege avansat de conservatorii lui Dan Voiculescu. Ce sanse va avea aceasta initiativa legislativa in confruntarea cu cea a Bancii Mondiale, e imposibil sa ne exprimam vreo parere. Deocamdata. Poate e chiar mai bine pentru starea noastra de spirit sa nu ne facem cine stie ce iluzii. Oricum, pentru salariatii foarte tineri din zilele noastre viitorul se acorda perfect cu acordurile beethoveniene ale Simfoniei Destinului. Inaltator, dar sumbru.
Sa incheiem, totusi, intr-un ton cit de cit optimist aceasta tema ce intereseaza aproape sase milioane de conationali. In constitutia franceza adoptata dupa revolutia de la 1784 se consacra un principiu fundamental referitor la drepturile sociale ale cetatenilor: „Prestatiile publice constituie o datorie sfinta. Societatea are datoria de a asigura subzistenta cetatenilor napastuiti, subzistenta pe care si-o procura prin munca sau, daca nu sunt apti de munca, prin oferirea mijloacelor necesare subzistentei”. Principiu pe care il regasim si in constitutia tarii noastre. Ori, a acorda astfel de drepturi ce tin de solidaritatea sociala, doar in lumea de dincolo, dupa ce ti-ai platit darile peste cincizeci de ani, echivaleaza cu tilharia la drumul mare si cu abuzul de guvernare ridicat la rangul de lege.
Dar, in lumea noastra de astazi orice este posibil si nimic nu ne mai mira.
Lasă un răspuns