Artista bacauana Carmen Emanuela Telibasa, cunoscuta mai ales pentru preocuparile sale legate de arta plastica si de designul vestimentar, si-a facut la inceputul acestei saptamini debutul oficial in lumea scriitorilor, odata cu lansarea primului sau volum de versuri, „Scrisori catre neoamici”, in cadrul Anualei Artistilor Plastici din România – Filiala Bacau. „Carmen Emanuela Telibasa vine dinspre pictura spre drumul cel bun al poeziei adevarate”, a decretat la lansare poetul si criticul literar Petru Scutelnicu, dupa o lectura publica a citorva dintre poeziile tinerei scritoare. „Am publicat in reviste de cultura, am citit la Biblioteca Judeteana, dar aceasta carte are scopul de ajunge la cititor. In liniste, acasa, va decide daca ii plac sau nu poeziile mele”, a declarat Carmen Emanuela Telibasa impartind autografe „Cu toata dragostea” participantilor la lansare. Tinara poeta marturiseste in primele pagini ale cartii ca gustul pentru literatura i-a aparut „odata cu descoperirea marilor filosofi Nietzsche, Kant, Cioran, Tutea, Noica si a poetilor Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ion Vinea sau Paul Verlaine si Apollinaire”. Carmen Telibasa scrie poezie din anii de liceu. Primele versuri ii sint publicate in revistele „Ateneu” si „Viata bacauana”.
Lasă un răspuns