Două eleve ale profesorului Claudiu Filip, coordonatorul Clasei de Canto muzică ușoară a Palatului Copiilor Bacău, au fost selectate să participe la emisiunea „Next Star”, de la Antena 1. Delia Andrei și Ambra Maria Luca au impresionat publicul și juriul prin vocea, talentul și arta interpretării. Coordonatorul le-a ajutat și încurajat în tot acest timp să-și pună în valoare vocea pentru a-și atinge visul: acela de a deveni cântărețe celebre. „Delia și Ambra fac parte din grupa de performanță a clasei – ne-a spus prof. Claudiu Filip -, o grupă cu care lucrez mai mult tehnic. Amândouă au un talent nativ și sunt foarte serioase în muncă. Ambra a explodat în ultimii patru ani”.
Ambra Luca Maria, în vârstă de 13 ani, a participat la a IV-a ediție a show-ului. De nouă ani studiază canto la Palatul Copiilor Bacău. A reușit să cucerească publicul de la „Next Star” interpretând piesa „Wrecking Ball” a lui Miley Cyrus.
Cea de-a doua elevă a profesorului, Delia Andrei, are 9 ani și a început să studieze muzica în urmă cu trei ani. De anul acesta, urmează și cursurile Cercului de Teatru al Palatului Copiilor Bacău, coordonat de prof. Gheorghe Balint. La a XI-a ediție a emisiunii, a ajuns la inimile spectatorilor cu piesa „Hora din Moldova”, care a ridicat publicul și juriul în picioare, fiind aplaudată minute în șir.
Profesorul Claudiu Filip este inițiatorul și coordonatorul Festivalului de Muzică Ușoară pentru Copii „Așchiuță”, eveniment organizat de Palatul Copiilor Bacău pentru a sprijini și cultiva talentul muzical al preșcolarilor și elevilor. Anul acesta, evenimentul, aflat la a VIII-a ediție, va avea loc pe 27 iunie, la Teatrul Municipal „Bacovia”.
Lasă un răspuns