Traim din nou in fierbinteala unui univers moral in regim de fermentatie. Traim un spasm al raului dictatorial de care scapasem in ’89 cu jertfa. Incepind de azi, telefoanele, SMS-urile, mail-urile sint ascultate si inregistrate oficial si la discretia cuiva caruia nu-i convine ceva. Daca in trecut nu ma interesa deloc cine imi asculta telefonul, ci din ordinul cui, am ajuns astazi ca ascultarea sa devina lege, iar neobrazarea sa fie motivata de lupta antiterorista. De parca in Romania au fost lovite si darimate de avioane deturnate cel putin doua turnuri newyorkeze, au fost otravite cu gaz sarin metrourile de la Clejani si Zece Prajini, raionul Roman, si au fost explodate doua trenuri in marea gara madrilena de la Papucesti, jud. Arges.
Retraiesc cutremurat momentele apoteotice cind batrini cu plete dalbe ofereau iubitului conducator piine si sare sau cheile unei cetati de butaforie teatrala, iar acesta gilgiia de dispret golanesc fata de parul lor alb, precum gilgiie acum noul Zeus al Bocului – pres pentru pensionari, profesori, medici, artisti si ziaristi. Ce am cistigat prin jertfa, se pierde pe nesimtite prin vot tehui, slugarnicie, prostie si demagogie desantata. E o iluzie sa credem ca tot ceea ce viata noastra trecuta a stricat in noi se poate repara peste noapte. Noapte care dureaza de 20 de ani, intr-o letargica asteptare a unei democratii pe care nu sintem in stare a o cultiva si apara. Macar atit din ea cit ne-a mai ramas. Spiritul nostru critic e lipsit de elan edificator, solidaritatea calda, umana ne lipseste, obturata de meschinul interes personal si de dorinta nesabuita de putere si imbogatire rapida, urgenta, presanta a alesilor nostri.
Raminem indiferenti sau (cel mult) privim uimiti cum delirul malign al unui om, care vrea o democratie numai pentru el, se lasa flatat de slugi notorii ale puterii discretionare. Izolat intr-o bolnava euforie a sinelui, intr-o asfixianta si inflationara incredere in Eul sau supradimensionat, un singur om aflat in fruntea statului a acaparat treptat intrega putere: parlamentara, guvernamentala, a serviciilor secrete, comanda Justitiei si a administratiei publice. Nu sintem deloc tenebrosi daca afirmam ca exista, ca avem din plin tenacitati reziduale, sechele greu vindecabile, tendinte de restaurare a trecutului intunecat, ca mecanismul totalitar nu a fost deplin dezamorsat, ca simbolistica lui nu a murit si ne e chiar simpatica. Poate ca ar trebui sa mai meditam asupra cuvintelor poetului democratiei americane, Walt Withman, care scria ca atunci „Cind capeti libertatea/ Si n-o sti a pazi/ Vei pierde iute raiul/ Si dreptul OM de-a fi”.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns