Un nou număr al revistei „Vitraliu”, editată de Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, a fost lansat zilele trecute pe piața specifică locală.
Este vorba despre cel de-al doilea număr din acest an, în noul format, al revistei realizate și editate în totalitate de către instituția de cultură amintită, pe care cea din urmă l-a lansat vineri, 27 iunie, în cadrul „Spectacolului cărții”, ediție care s-a bucurat de participarea scriitoarei Petronela Rotar (Brașov) care i-a lansat la rândul ei aici, volumul de debut „O să mă știi de undeva”.
După ce în primul număr în noul format al revistei Vitraliu cititorii interesați au putut lectura și reflecta pe tema conceptelor de „identitate culturală”, „patriotism”, „valoare națională”, în numărul din iunie 2014 aceștia vor găsi referințe, dezbateri, gânduri, opinii, interviuri pe tema „Cultura diasporei, diaspora culturii”, împărtășite, realizate, semnate de autori celebri, dar și artiști din afara sferei literaturii.
„Ne încăpățânăm să credem că ceea ce facem noi cu «Vitraliu» este un act de curaj – a spus Val Mănescu, poet, membru în colectivul de redacției al revistei – și vom continua să lucrăm pentru a lăsa amprente bune în viața culturală a Bacăului și nu numai”.
Următorul număr al revistei – care va apărea în decembrie 2014 și la realizarea căreia a început deja lucrul – va avea ca tematică, a amintit Geo Popa, directorul Centrului „George Apostu” din Bacău, portretul. Revista poate fi achiziționată de la Centru, la prețul de 5 lei.
Lasă un răspuns