Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui și fiecare va secera ce a semănat. La cea de-a doua venirea a Ziditorului nu va fi vreme de ajutor, ci toată rugămintea va fi fără spor și fără de folos, pentru că, la acel înfricoșător sfârșit, nu va mai fi timp pentru negustorie. Unde sunt săracii atunci? Unde slujbele? Unde cântările? Unde facerile de bine? Drept aceea, mai înainte de ceasul acela, să ne ajutăm unii pe alții. Că nu este nedrept Dumnezeu, ca să uite faptele. Atanasie cel Mare, în cuvântul lui despre cei morți, zice că, măcar deși în văzduh de ar fi risipit, cel ce s-a sfârșit întru credință, să nu încetezi, a chema, pentru el, pe Hristos Dumnezeu, aprinzând untdelemn și lumânare la mormânt. Că primite sunt acestea de la Dumnzeu și multe răsplătiri vor aduce de la El. Pentru că untdelemnul și lumânarea, pomelnicele și Jertfa cea fără de sânge, sunt curățire. Iar facerea de bine la săraci face adăugire la toată răsplătirea cea bună. Iată dar, să iei aminte, oricine ai fi tu, cel ce nu crezi cele zise, că oricare dintre oameni, care câștigă puținul aluat al faptei bune, dar n-a apucat să-l facă pâine, că le voia adică, dar, iată, n-a ajuns să aducă la îndeplinire, fie pentru lenevire, fie pentru neîngrijire, fie pentru nebărbăție, ori pentru că a amânat din zi în zi, iar sosindu-i moartea, l-a secerat, mai presus de orice nădejde. După moarte, stăpânul cel milostiv va îndemna, pe cei mai apropiați ai lui, să se sârguiască spre mila și ajutorul celui răposat. Și, atingându-se Stăpînul de inimile lor, vor împlini ceea ce lipsea mortului. Iar cel a avut toată viața vicleană și amestecată cu spini și plină de noroiul necurăției, care niciodată nu și-a venit în fire și fără de simțire a zăcut în patimi, făcîndu-și toate poftele trupești și neavând nici o grijă pentru suflet, ci având toată socotința numai trupească, dacă așa va ajunge la sfârșitul său și va ieși din viață, aceluia nimeni nu-i va putea ajuta.
Lasă un răspuns