Asociația pentru Promovarea Învățământului European (APIEU) Bacău organizează, în intervalul 15-17 mai, Zilele Școlii Sanitare Postliceale Bacău, la sediul din strada Bicaz, nr. 7. Tema primei ediții a manifestării este „Medicina de urgență și situații de dezastre”. Festivitatea de deschidere va avea loc joi, 15 mai, de la ora 15, iar dezbaterile de vineri și sâmbătă vor începe de la ora 9. „În cadrul celor trei zile – a spus lector univ. dr. Lăcrămioara Mocanu, președintele APIEU Bacău – vor avea loc dezbateri, conferințe pe diverse teme medicale, proiecții de filme educative medicale, o sesiune de comunicări științifice realizate de cursanții Școlii Sanitare Postliceale Bacău, precum și un exercițiu de descarcerare și acordare de prim-ajutor realizat cu sprijinul colaboratorilor noștri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Maior Constantin Ene» Bacău și Serviciul de Ambulanță Bacău. Exercițiul va fi organizat pe 16 mai, în parcarea Stadionului”.
La acțiuni vor lua parte elevi ai Școlii Sanitare Postliceale, medici, asistenți medicali practicieni, tineri din clasele a XI-a și a XII-a din liceele băcăuane, împreună cu profesorii lor, dar și cadre didactice și elevi de la alte școli sanitare din Bacău. Pe parcursul zilelor, vor avea loc discuții pe diverse teme, printre care „Reguli de bune practici farmaceutice” (farm. Luana Grigoraș, președintele Colegiului Farmaciștilor din Bacău), „Asistență medicală de urgență la nivel prespitalicesc – de la teorie, la practică” (dr. Aura Crețu, manager la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău) sau „Crucea Roșie – Antidot pentru minte, inimă și suflet” (Dan Marcel Babiliuc, director la Crucea Roșie Bacău).
Parteneri ai primei ediții dedicate Zilelor Școlii Sanitare Postliceale Bacău sunt Primăria municipiului Bacău, ISJ Bacău, ISU Bacău, Crucea Roșie Bacău, Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, Colegiul Farmaciștilor din România, filiala Bacău, OAMGMAMR – filiala Bacău, DGASPC Bacău, SJU Bacău, Școala Postliceală Sanitară „Grigore Ghica Vodă” Iași și Radio Zu. În încheierea evenimentului, va avea loc o extragere de tombolă.
Ziarul de Bacău este partener media al evenimentului.
Buliga Vasile Ionel a zis
Foarte interesanta aceasta initiativa !Iata ca,in ciuda atmosferei generale de delasare,apare la Bacau,o speranta.Sunt oameni care -si pun la dispozitia semenilor lor,toate capacitatile.Cinste lor !