De cîteva săptămîni, în fiecare dimineață, traficul la intrarea pe podul de la Narcisa, în zona stației de autobuz, este îngreunat de taximetrele care ocupă uneori prima bandă de pe pasarelă. Este adevărat că polițiștii îi amendează deseori pe taximetriști însă se pare că această măsură nu îi descurajează. E tot atît de adevărat că în municipiul Bacău există numai patru stații de taxi: Gara, Decebal, Policlinica cu plată și Stadion. În rest, taximetriștii staționează în stațiile de autobuz. Aceasta nu ar fi o problemă atît de mare, dar uneori autobuzele nu au unde opri în stație, iar traficul în zonă devine de-a dreptul infernal. Stația de la Narcisa, pe sensul de mers către centru, este un exemplu edificator. În fiecare dimineață, opt – zece taxiuri așteaptă clienți, iar cei care ajung ultimii sînt nevoiți să parcheze chiar pe pod, pe prima bandă de mers. Chiar dacă luăm în considerare faptul că locurile rezervate lor sînt prea puține, nu este normal să își „tragă” mașinile pe prima bandă de mers, în condițiile în care autobuzele sînt, astfel, nevoite să iasă din stație direct pe banda a doua. Loc ar mai fi și lîngă intersecție, vizavi de agenția loto, însă „vadul” nu e la fel de bun ca în stație. Atunci cînd două sau trei autobuze ajung în stație deodată, circulația în intersecția Republicii – Narciselor este aproape blocată pînă cînd pleacă autobuzele.
„Ce să facem, unde să staționăm ? E adevărat că mai ocupăm și prima bandă de mers, dar numai cînd se face loc și dăm înapoi, în stație”, recunoaște un taximetrist. Într-adevăr, în spate se face loc, taximetristul dă înapoi, însă în față, tot pe pod, „răsare” imediat alt coleg, care pînă atunci a stat parcat în dreptul altui taxi. Adică „la dublare”, cum spun taximetriștii. Autobuzele așteaptă mult și bine pînă prind banda a doua liberă, ca să se încadreze în trafic. Sau forțează intrarea, prilejuind altor șoferi o avalanșă de „binecuvîntări” pentru neacordarea de prioritate. „Nu avem destule stații de taximetre, sînt doar patru în tot orașul. În alte orașe, în stațiile de autobuz există plăcuțe pe care scrie cîte locuri sînt rezervate pentru taxi. Sînt și marcaje pe jos, iar taximetriștii știu că în stația respectivă au voie două sau trei taxiuri. La noi, nimic ! Sîntem la mîna polițiștilor, care ne amendează ca și cum ar trebui să-și facă planul. Înțeleg să își sancționeze în primul rînd pe cei care practică ilegal taximetria, fără să aibă acte în regulă”, ne-a povestit un taximetrist care nu a dorit să-și precizeze numele. (Codrin POP)
Lasă un răspuns