Judetul Bacau a inceput anul cu 201 cazuri de radieri voluntare de la Registrul Comertului, fata de numai 100 in ianuarie 2010, cu o dinamica de 101%, a noua din tara (Covasna fiind prima, cu 348%), dar a doua in Regiunea Nord-Est, dupa Neamt cu 228%). Daca in toata tara sint peste 4.833 de firme in aceasta situatie (doar aproape 3.200 in ianuarie 2010), Bucurestiul a venit cu 738 de cazuri, Iasiul cu 199, Prahova cu 185, Covasna cu 179, Suceava cu 178, Neamt cu 174, , Constanta cu 165, iar Brasov cu 160. Doar in judetul Timis dinamica, la acest indicator, a fost de minus 36%.
Nicio firma dizolvata voluntar
In cazul dizolvarilor voluntare de firme, judetul Bacau avea, la final de ianuarie 2011, un minus de 100% fata de situatia din ianuarie 2010, pentru ca nu a avut nicio firma dizolvata de la inceputul anului, fata de 9 in aceeasi perioada a anului trecut si fata de alte sapte judete din tara cu aceeasi dinamica la acest capitol. Numarul de firme dizolvate este mult mai mare la nivel de tara, 280, fata de peste 885 in ianuarie 2010. Iasiul tine capul de afis si in acest caz, cu 28 de firme, urmat de Hunedoara (25), Bucuresti (20), Braila si Sibiu (cite 19) si Arges (18). In Regiunea Nord-Est, Bacaul si Vasluiul ocupa primul loc, cu nicio firma dizolvata voluntar, fata de Iasi cu 28 si Neamt cu 14.
Mai multi comercianti activi juridic
Judetul Bacau avea, la sfirsitul lunii ianuarie, 20.742 de firme inregistrate in Registrul Comertului (2,3% din totalul pe tara), in usoara crestere, dintre care 7.570 erau persoane fizice autorizate (3% din totalul la nivel national) si 13.172 de persoane juridice (2,1% din totalul pe tara). De la inceputul anului, au intrat in procedura falimentului 25 de firme, dar au fost inmatriculati 232 de agenti economici, fata de numai 197 in ianuarie 2010. Cei mai multi sint srl-uri si intreprinderi individuale.
Suspendarile de firme, la o treime fata de 2010
Dinamica suspendarii activitatii firmelor din judetul Bacau a fost in continua scadere anul trecut, cind a ajuns la minus 60,84%, iar trendul continua si in acest an, cu minus 66,47%. Situatii similare sint in toate judetele tarii (mai putin Giurgiu), dar inaintea Bacaului, la acest indicator facut public de Oficiul National al Registrului Comertului, au mai fost doua judete, la diferente foarte mici. Oficiul Registrului Comertului de pe linga Tribunalul Bacau a inregistrat, in anul abia incheiat, doar 58 firme suspendate, fata de 173 in aceeasi perioada a anului precedent.
Daca pe total tara s-a ajuns la aproape 2.660 de firme suspendate, fata de peste 6.000 cu un an inainte, iar in Bucuresti la 295, judetele cu cele mai multe inregistrari au fost Prahova (125), Arad (122), Brasov (110) si Bihor (100). In Regiunea Nord-Est, Bacaul este urmat, in dinamica, descrescator, de Botosani si Vaslui, dar este depasit de Iasi, Neamt si Suceava.
Lasă un răspuns