Regionalizarea i-a impus statutul de administrație județeană a finanțelor publice. Zeci de salariați așteaptă, cu înfrigurare, să fie disponibilizați. ANAF susține că ei se vor putea reangaja în alte structuri.
Petru DONE
Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău și-a încetat oficial activitatea, odată ce noua Direcție Regională a Finanțelor Publice Nord-Est, cu sediul în Iași, a devenit operațională, de la sfârșitul săptămânii trecute. Structura teritorială, din județul Bacău, rămâne neschimbată, dar salariații din sistem așteaptă cu înfrigurare definitivarea listei cu posturile care vor deveni vacante. Contribuabilii se vor putea adresa ca și până acum instituțiilor Fiscului, până când restructurarea acestora va fi considerată încheiată.
Noul șef al Fiscului regional este Ioan Grigoriu, care a fost numit pe post pe 2 august și care va coordona administrațiile finanțelor publice din județele Iași, Vaslui, Suceava, Botoșani, Neamț și Bacău. Ioan Grigoriu ocupă funcții de conducere la nivelul structurilor de control fiscal din Iași de peste 15 ani. Între 1996 și 2001 a fost comisar-șef al Gărzii Financiare Iași, iar din 2001 și până când a fost numit șef la Finanțele Regionale, a fost adjunct la Fiscul din Iași, cu excepția perioadei 2009 – 2011, când a fost transferat la Direcția Vamală Iași. „Până luni, 5 august – ne-a informat purtătorul de cuvânt al fostei Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Adrian Anghel – nu avem niciun document oficial în acest sens, prin care să înțelegem în ce va consta restructurarea sistemului, dar acestea vor veni cât de curând. Noi lucrăm la fel cu toți contribuabilii din județ, în toate structurile teritoriale din județ”.
Printre salariații Fiscului băcăuan neliniștea este, însă, mare. „E un fel de haos” – îmi spunea unul dintre inspectorii instituției. Oamenii se așteaptă la disponibilizări, dar nu aud decât zvonurile care se vehiculează inclusiv în presă. Liderul sindicatului finanțiștilor, Iulian Cerbu, era, ieri, 5 august, în așteptarea unor precizări de la noua structură regională, pentru a nu lansa printre membrii organizației vești care nu au o bază reală.
În schimb, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a trimis, tot ieri, un nou comunicat, pentru liniștirea spiritelor, în care arată că numărul de posturi la nivelul instituției rămâne același și că structura organizatorică va deveni mai flexibilă, în funcție de amploarea activității desfășurate la nivel regional. „O parte dintre funcționarii publici – a anunțat ANAF – vor primi preavize și vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi invocat, în funcție de pregătirea fiecăruia, pentru ocuparea unuia dintre posturile alocate activităților deficitare (Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Generală pentru Administrarea Marilor Contribuabili, inspecție fiscală, IT, juridic, executare silită etc).”
ANAF a mai comunicat că, în următoarele șapte zile, lista tuturor posturilor vacante va fi definitivată, publicată la sediile unităților fiscale teritoriale și postată pe portalul său, pentru a putea fi consultată de toți funcționarii publici. „În cazurile în care pentru același post optează doi sau mai mulți funcționari publici – spun cei de la ANAF -, se va organiza concurs pentru ocuparea funcției de execuție sau de conducere.”
ANAF susține că modernizarea începută în această perioadă include îmbunătățirea serviciilor pentru contribuabili, îmbunătățiri organizaționale, precum și modificări ale infrastructurii informatice necesare pentru funcționarea optimă a unui sistem informatic integrat. „Obiectivele urmărite în acest demers – a comunicat Agenția – sunt creșterea capacității administrației pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, precum și creșterea gradului de conformare voluntară la plată, în vederea îmbunătățirii substanțiale a colectării impozitelor și a contribuțiilor sociale”.
Lasă un răspuns